Sibiu. Fosta capitală culturală a Europei, despre care s-a vorbit şi scris mai bine de doi ani, datorită performanţelor pe care Sibiul şi administraţia oraşului le-au făcut posibile, este o bijuterie.
Sibiul arată uluitor, prin comparaţie cu alte oraşe ale României. Străzile sunt curate, nu vezi nici un mic de ţigară, nici un „şmecher” de România nu trece cu motocicleta turată la maximum peste bordurile care stau să se prăbuşească sub picioarele trecătorilor, la fiecare pas există coşuri de gunoi şi, pe deasupra, câte o scrumieră pentru „păcătoşii” din uliţă.
Geamurile sunt curate, ornate cu flori vii, multicolore, de unde şi senzaţia că te afli undeva în Austria. Urmele teutonilor, saxonilor şi saşilor se văd la fiecare pas. La intrarea în oraş, un panou, scris cu litere mari, te atenţionează: „Vă prevenim că în Sibiu, pentru parcarea neregulamentară, se ridică autovehiculele.” În centrul oraşului, o parcare mare, publică, primeşte cu generozitate un număr suficient de maşini, desigur, contra cost.
Terasele curate, mici, cochete nu lasă să treacă nici un sunet agresiv de vreo manea sau de vreo altă muzică, gata să-ţi zdrobească neuronii rămaşi neatinşi de criză sau de vreo altă problemă de sorginte mioritică.
Pe toate casele din centru se pot vedea plăcuţele inscripţionate cu însemnele „monument istoric” şi, alături, o mică istorie a celui care a făcut istorie în acel loc.
Politeţea angajaţilor din instituţiile publice este, şi ea, marcată de spiritul încă viu al cavalerilor teutoni, care au trăit cândva, în epoca medievală, în acea parte de Transilvania.
Oraşul încărcat de istorie, cu un primar neamţ, transmite ordine şi curăţenie prin fiecare por.
Dumbrava Sibiului, un fel de Pădurea Verde a Timişoarei, este plină de săli de întâlniri, de conferinţe, de localuri mici, curate şi delicate, în care poţi mânca fără să „plângi” după bugetul investit în momentul personal de linişte.
Casele de vacanţă din apropierea Sibiului au şi ele o notă aparte. Sunt parcă decupate din cărţile de poveşti ale copilăriei.
Nu sunt prea mari, nu au opulenţa obraznică a celor din categoria Dinu Păturică de tip nou.
Nu am văzut nimic care să şocheze negativ.
Parcă şi apa ploilor curge mai cuminte, în canalele speciale, fără să inunde oraşul. Sibiul este locul normalităţii. Şi al unui viitor la care mai avem naivitatea să sperăm.
În mod evident, este vremea să schimbăm şi noi, la Timişoara, ceva.
Oraşul are prea mult praf, chiar dacă plouă rebel.
Cineva nu vrea să vadă oraşul. Haideţi să-l vedem împreună.
Şi să-l gospodărim în aşa fel încât să redevenim mândri că suntem timişoreni.
