Acasă Actualitate Pedalare intre Timișoara și Szeged. Promovează realizarea pistei de biciclete spre Cenad

Pedalare intre Timișoara și Szeged. Promovează realizarea pistei de biciclete spre Cenad

DISTRIBUIȚI

Asociaţia Bastion şi clubul Velocitas organizează între 9-10 iunie a doua ediție a turului ciclist „Bartok” pe ruta Timişoara-Szeged.

Iubitorii de biciclete sunt invitați la a doua ediției o turei pe ruta Timişoara-Szeged. Turul ciclist „Bartok”, de 300 de kilometri, promovează construcţia unei piste de la Timişoara până la vama Cenad, de unde există deja amenajate căi spre Mako şi Szeged.

“Vrem să acordăm o importanță deosebită protecției mediului, susținem cauza pistei de biciclete între Timișoara și Cenad, dar este și un eveniment sportiv și cultural”, a declarat Peter Tamas, președintele Asociației Bastion, organizatorul turului ciclist.

Plecarea va avea loc sâmbătă, 9 iunie, de la ora 10.00, din Piața Unirii. Traseul cuprinde Sânandrei, Carani, Variaș, Periam, Sânpetru Mare, Sânnicolau Mare (68 de kilometri) unde se va face o pauză. Apoi se va continua pe ruta Comloșul Mare și frontiera Triplex Confinium, iar de acolo drumul merge prin Ungaria: Kubekhaza, Szoreg -Ujszentivan – Tiszasziget şi Szeged (65 de kilometri). O oprire mai lungă pentru odihnă va avea loc în orașul Kubekhaza.

Distanța între Kubekhaza și Szeged este de 17 kilometri. Organizatorii au pregătit și un concert la Szeged, cu formația timișoreană 8 Light Minutes.

Înoptarea în orașul de pe Tisa se face pe cont propriu.

Duminica dimineața, 10 iunie, se pleacă de la Szeged pe o rută diferită: Deszk, Klarafalva, Kiszombor, Cenad, Sânnicolau Mare (48 de kilometri), iar de acolo pe drumul de plecare, doar că sosirea va avea loc la Dumbrăvița (73 de kilometri).

“Anul trecut am trecut Mureșul cu ajutorul armatei ungare, nu a fost o treabă simplă. Am încercat să repetăm experiența, dar nu am reușit. Așa că de această dată am ales un alt traseu la întoarcere, vom trece granița pe ruta clasică pentru mașini între Kiszombor și Cenad”, a mai spus Peter Tamas.

Cicliștii vor fi însoțiți și de o echipă tehnică, dacă apar probleme pe traseu aceștia sunt ajutați. De asemenea, cei care nu mai pot pedala din diverse motive, vor fi transportați mai departe cu un mircobuz al organizatorilor. Întreg traseul este însoțit și de motocicliștii unei firme specializate în organizarea de ture cicliste, poliție și un echipaj medical.

“Există posibilitatea să faci doar etape. Un autobuz pleacă de la Timișoara, la Sânnicolau Mare. Cine nu vrea să pedaleze până acolo, poate merge cu busul, iar de acolo să urce pe bicicletă spre Szeged. De asemenea, cine nu vrea să continue drumul spre Ungaria, poate urca cu bicicleta în bus și revine la Timișoara, de la Sânnicolau Mare”, a explicat Peter Tamas. 

Turul ciclist se adresează atât profesioniştilor, cât şi amatorilor. Înscrierile se pot face pe site-ul raceday.ro al clubului de ciclism Velocitas. Nu se percepe taxă de participare.

Evenimentul este susținut financiar de Consiliul Județean Timiș.

Comentarii

comentarii