Vorbim despre imagine, încredere şi simpatie, despre succes sau credibilitate, cu o făţărnicie uluitoare! Dar vorbesc, mai ales, politicienii. Din păcate, majoritatea nu are nici cea mai mică idee despre ce debitează. Ei, politicienii, parcă nu ar şti ce înseamnă elementul numit imagine fizică. Nu doresc să fac un mic tratat de imagologie, dar nu pot să trec nepăsătoare peste imaginea Elenei Udrea, în colanţi, mulaţi ca pentru barul de noapte, peste care avea o bluză decoltată, ca pentru un număr de striptease. Acest penibil se derula sub ochii miraţilor, în Aeroportul Henry Coandă Bucureşti, 9 aprilie, ministreasa aşteptând avionul spre Suceava. Pe lângă ea, SPP-iştii aveau şi ei ceva de păzit. Dar nu imaginea şi onoarea Elenei Udrea. Asta nu! Oricât de mult şi-ar dori cineva, să spunem o femeie, să epateze dintr-un motiv sau altul, penibilul, îmbrăţişat graţios cu ridicolul, numai această combinaţie nu poate trece neobservată!
Pentru că, atunci când o persoană este într-o poziţie publică, având de construit o imagine, nu-şi mai poate permite excese vestimentare sau de altă natură, pentru că ”ţipă” lumea! Elena Udrea avea imaginea unei fiţe de cafenea sau de… şosea, pe deasupra se mai simţea bine, crezând că ar putea fi interesantă.
Ce grav este să confundăm elementul de originalitate cu cel de spectacol ieftin! Udrea, ministrul turismului, crede că este „la plimbare”, cu vreun căţel. Udrea m-a făcut să mă jenez, pentru o clipă, de posibila confuzie între graţia feminină şi vulgaritatea de vampă.
Sunt, personal, o mare susţinătoare a genului meu, pledez pentru calitatea şi curajul femeilor şi iubesc frumuseţea feminină inteligentă.
De data asta m-am simţit, cum ar spune adolescenţii, cam „naşpa”. Mai exact, mi-a fost ruşine de (ne)ruşinea ei! Asta e! Participăm la o campanie dirijată de mutilare a reperelor, de confuzie generală asupra calităţii, suntem într-o mare de impostori.
Dintre ei, cei care ţipă mai tare prin studiourile televiziunilor, cei care poartă cravatele mai roşii şi cele care-şi pun fustele cele mai scurte, primesc un „bonus” de „viaţă lungă prin partid”.
Dacă asta merităm noi, care este cu adevărat ţara noastră? Pentru că, atunci, România înseamnă altceva.
