Acasă Eveniment Percheziţii ale poliţiştilor la sex shop-uri, care ar vinde ilegal produse care...

Percheziţii ale poliţiştilor la sex shop-uri, care ar vinde ilegal produse care conţin o substanţă toxică, ca agent afrodisiac

DISTRIBUIȚI

Poliţiştii fac, joi, nouă percheziţii în Bucureşti şi în judeţele Braşov, Constanţa, Prahova şi Bihor la sediile unor sex shop-uri care ar comercializa ilegal produse care conţin nitrit izopropilic, o substanţă toxică. Zece persoane vor fi duse la audieri.

Poliţiştii Direcţiei Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul I.G.P.R., sub coordonarea procurorului de caz de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, cu sprijinul poliţiştilor de la arme, explozivi şi substanţe periculoase din cadrul D.G.P.M.B. şi inspectoratelor de poliţie judeţene Braşov, Constanţa, Prahova şi Bihor, pun în aplicare, joi, 9 mandate de percheziţie domiciliară, în cele 4 judeţe şi în Bucureşti.

“Activitatea vizează sediile sociale şi punctele de lucru ale unor societăţi comerciale de tip sex shop, care ar comercializa ilegal, către publicul larg, produse ce au conţinut de substanţe toxice (nitrit izopropilic – nr. CAS 541-42-4). În cauză, sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de produse sau substanţe toxice”, arată Poliţia Română.

Din cercetări a reieşit că produsele ar fi comercializate în magazine tip Sex Shop sau pe internet, fiind etichetate ca produse de uz casnic, precum “odorizante de cameră”. Întrucât conţin substanţe toxice periculoase, este interzis ca aceste produse să fie vândute pentru consum uman.

Conform sursei citate, substanţa “nitrit izopropilic” este clasificată ca toxică în caz de înghiţire – H301, toxică în contact cu pielea – H311 şi mortală în caz de inhalare H330, fiind etichetat cu pictograma de “Pericol – craniu cu două oase încrucişate”.

“Astfel de produsele sunt utilizate ca agenţi afrodisiaci, inhalate direct din sticle mici, deşi utilizarea implică riscuri semnificative. Acestea au efecte scurte, intense (senzaţie de relaxare intensă, ameţeli, euforie şi intoxicare). Sunt vasodilatatoare, ceea ce înseamnă că dilată vasele de sânge. Ca urmare, tensiunea arterială scade rapid, uneori rezultând o pierdere scurtă a stării de conştienţă şi a forţei musculare, cunoscută sub numele de sincopă. În acelaşi timp, inima accelerează, chiar dacă persoana care foloseşte produsele este relaxată (tahicardie)”, arată reprezentanţii Poliţiei.

După perchiziţii, vor fi duse la audieri 10 persoane, pentru stabilirea împrejurărilor comiterii faptelor.

Sursa: news.ro

Comentarii

comentarii