Acasă Eveniment Percheziții de amploare la Timișoara, pentru destructurarea unei rețele de traficanți de...

Percheziții de amploare la Timișoara, pentru destructurarea unei rețele de traficanți de migranți

DISTRIBUIȚI

Polițiștii de frontieră au efectuat în cursul nopții de marți spre miercuri mai multe percheziții pentru destructurarea unei grupări organizate specializate pe traficul de migranți. Au fost ridicați cinci suspecți, membrii ai rețelei, care ajutau migranții să intre ilegal din Serbia în România, îi cazau la Timișoara, iar apoi îi duceau mai departe în state din vestul Europei.

Ancheta a început în cursul anului 2017, de polițiștii de frontieră timișeni, sub coordonarea procurorilor DIICOT. Din investigaţiile preliminare efectuate, s-a stabilit că grupul infracţional era extrem de bine organizat, cu atribuţii precis delimitate, având în componenţă mai mulţi cetăţeni din România, Pakistan, Serbia, Irak, Siria, Algeria și Albania. În urma monitorizării activităţii reţelei, au fost inițiate investigații paralele cu autoritățile judiciare din Germania și Serbia, datele obținute evidențiind faptul că membrii grupării ce acționa pe raza județului Timiș faceau parte dintr-o vastă rețea de trafic de migranți constituită la nivel european. Migranții erau ajutați de membrii rețelei să ajungă din Serbia în România, iar locul de adunare era Timișoara. Călătorii clandestini erau cazați aici, la diferite pensiuni din zonă, până când erau trecuți frontiera în Ungaria, iar apoi își continuau drumul spre destinație. Sumele percepute de traficanți nu era deloc mici. Pentru aceste servicii migranții plăteau sume de aproximativ 4.000-5.000 de euro de persoană, veniturile obținute de membrii grupării în urma activității infracționale fiind considerabile. Conform anchetatorilor liderul rețelei de traficanți era un cetățean irakian cu rezidență în Suedia. Avea locotenenți un sirian și un algerian, iar legătura cu ceilalți membri ai rețelei era păstrată prin intermediul rețelelor de socializare. De transport se ocupau un pakistanez cu rezidență în Grecia și un cetățean sârb. Rețeaua ajunsese la un moment dat să aibă două echipe de transport formate din cetățeni pakistanezi, și albanezi. Oamenii legii povestesc că cei care se ocupau de transport foloseau călăuze pentru ghidarea grupurilor de migranți peste frontiera cu Ungaria, călăuze care erau racolate dintre solicitanții de azil în România și care erau familiarizați cu specificul zonei de frontieră cu Ungaria.

Comentarii

comentarii