Nouă percheziţii au loc smbătă dimineaţă, în Ilfov, Neamţ, Maramureş, Timiş şi Sălaj în legătură cu comemorarea liderului Mişcării Legionare, Corneliu Zelea Codreanu, în 30 noiembrie, la Tâncăbeşti. Printre cei vizaţi se află Şerban Suru, care se autoproclamă şeful Miscării Legionare din România, un alt bărbat, organizatorul activităţii de comemorare, dar şi soţia acestuia.
”Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov a efectuat 9 percheziţii domiciliare pe raza municipiului Bucureşti şi a judeţelor Ilfov, Timiş, Maramureş, Sălaj şi Neamţ, într-o cauză în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de utilizare în public a simbolurilor fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, constând în aceea că, în data de 30.11.2024, în localitatea Tâncăbeşti, judeţul Ilfov a fost organizată o comemorare a 86 de ani de la moartea liderului mişcării legionare, Corneliu Zelea – Codreanu şi a altor 13 membri ai mişcării, la care au participat aproximativ 100 – 150 de persoane. Cu această ocazie persoanele vizate de anchetă, alături şi de alte persoane încă neidentificate, au folosit steaguri cu simboluri ce reprezintă Mişcarea Legionară, au purtat uniforme legionare şi au adoptat simboluri specifice, cum este salutul specific Mişcării Legionare. Ulterior, în spaţiul public, prin intermediul aplicaţiei Tik Tok, au fost distribuite mai multe videoclipuri cu aspecte de la comemorarea de la Tâncăbeşti”, a transmis Ministerului Public.
Surse apropiate anchetei afirmă că printre cei vizaţi se află Şerban Suru, care se autoproclama şeful Miscarii Legionare din România, cercetat pentru utilizarea in public a simbolurilor fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, pentru că, la evenimentul de la la troiţa lui Corneliu Zelea Codreanu, a purtat uniforma cu insemne legionare şi a efectuat salutul legionar, scrie news.ro.
De asemenea mai sunt vizaţi Florin Dobrescu, vicepreşedintele Fundatiei Ion Gavrilă Ogoranu, care a efectuat salut legionar şi este organizatorul activitatii de comemorare, dar şi soţia sa.
Printre cei vizaţi mai este şi un bărbat de 45 de ani, care a purtat uniforma cu însemne legionare, a efectuat salut legionar şi a avut steag cu insemne legionare
Trupele speciale au descins sâmbătă dimineața și la Lugoj, de unde l-au ridicat pe un bărbat care este unul dintre simpatizații mișcării legionare și al lui Corneliu Zelea Codreanu. Tiberiu-Petru Stepan a fost unul dintre cei care s-au pozat lângă troița de la Tâncăbești, localitatea în care a fost ucis liderul legionar Corneliu Zelea Codreanu și unde, în 30 noiembrie, i-au adus un omagiu.
Stepan a candidat în 2020 ca independent pentru un post de consilier local și a obținut doar 141 de voturi.
Acţiunea beneficiază de sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale Ilfov, dar şi a structurilor de poliţie din cadrul inspectoratelor de politie Timiş, Sălaj, Neamţ şi Maramureş.
Ancheta vizează fapte de utilizare a simbolurilor fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, petrecute la data de 30.11.2024, la monumentul din localitatea Tâncăbeşti, judeţul Ilfov.
Activităţile se desfăşoară sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov.
Poliţiştii din Ilfov au anunţat în 1 decembrie că fac cercetări după ce mai multe persoane l-au comemorat pe liderul Mişcării Legionare Corneliu Zelea Codreanu la troiţa din Tâncăbeşti
”Poliţiştii IPJ Ilfov efectuează cercetări, în cadrul unui dosar penal, întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de OUG 31/2002, privind interzicerea organizaţiilor, simbolurilor şi faptelor cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război, art. 5, respectiv «Fapta persoanei de a promova, în public, cultul persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război, precum şi fapta de a promova, în public, idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, în sensul art. 2 lit. a), se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani şi interzicerea unor drepturi»”, au anunţat reprezentanţii IPJ Ilfov.