Poliţiştii şi procurorii au făcut percheziţii la sediul unei primării din Timiş, la sediul unei societăţi comerciale şi la un domiciliu, într-un dosar de abuz în serviciu şi fals intelectual. Percheziţiile au loc după ce fostul primar al comunei Ohaba Lungă a contractat şi achitat lucrări de pietruire a unor drumuri care de fapt erau asfaltate. Prejudiciul se ridică la 270.000 de lei.
”Azi, 14 septembrie a.c.,poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul I.P.J Timiş sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Făget au pus în executare 6 mandate de percheziţie domiciliară şi 7 mandate de percheziţie auto la sediul unităţii administrativ-teritoriale din Ohaba Lungă, la sediile a patru societăţi comerciale din Timişoara, Lugoj şi Sânandrei, precum şi la domiciliul unui bărbat în vârstă de 40 de ani din Lugoj. Activităţile au fost desfăşurate într-un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu şi fals intelectual, constând în contractarea de către o societate comercială a unor lucrări de întreţinere drumuri comunale şi decontarea acestora în baza unor documente cu conţinut ireal”, a transmis IPJ Timiş, într-un comunicat de presă, de joi.
Prin achitarea lucrărilor nerealizate a fost creat Primăriei din Ohaba Lungă un prejudiciu în valoare de circa 270.000 lei.
”În urma percheziţiilor efectuate au fost ridicate 15 unităţi de memorie (HDD-uri, laptopuri şi desktopuri) şi documente contabile ce au legătură cu cauza, care vor fi exploatate ulterior pentru probarea faptelor ce fac obiectul cercetărilor”, a mai precizat IPJ Timiş.
Potrivit anchetatorilor, fostul primar al comunei Ohaba Lungă a contractat înaintea alegerilor locale din anul 2020 lucrări de pietruire a unor drumuri pe care le-a şi achitat unei firme din localitatea Sânandrei, judeţul Timiş. Numai că acele drumuri erau deja asfaltate.