Acasă Sport Performanţe notabile pentru înotul timişorean

Performanţe notabile pentru înotul timişorean

DISTRIBUIȚI

Rezultate remarcabile pentru înotătorii bănăţeni, într-o competiţie desfăşurată la Kikinda, în Serbia. Sportivii timişoreni de la Clubul Sportiv Municipal şi Clubul Sportiv Şcolar nr. 1 au obţinut o medalie de aur, una de argint şi trei de bronz. Bănăţenii au concurat cu peste 400 de înotători din 10 ţări ale Europei Centrale şi de Est.

Rezultate mult peste aşteptări…

Dacă până acum, furori făceau doar înotătorii masters din Timişoara, situaţia pare să se schimbe şi în rândul profesioniştilor. Omul din spatele ultimelor succese este cunoscutul antrenor de înot timişorean, Ion Bădescu. În competiţia din Serbia, la seniori s-a remarcat Levente Revesz, înotătorul antrenat de Bădescu.

Acesta şi-a spulberat toţi adversarii la proba de 100 de metri bras, câştigând la mare distanţă medalia de aur. Acelaşi sportiv, legitimat la Clubul Sportiv Municipal Timişoara, a obţinut şi două medalii de bronz, la 100 de metri delfin şi 200 de metri mixt. Aproape de podium a fost şi Ionuţ Pârjol (CSM), care a terminat pe locul 4 la 100 de metri spate. Nici juniorii timişoreni nu s-au lăsat mai prejos, la concursul din Serbia. Astfel, Talpai Tamaş (CSS 1, antrenor Toth Ildiko) a obţinut două medalii, argint la 50 de metri liber şi bronz la 100 metri mixt. „Rezultatele din Serbia au fost mult peste aşteptări. În 2010, avem mari speranţe pentru campionatele naţionale care vor începe în aprilie. Sportivii noştri şi-au îmbunătăţit constant performanţele, iar dacă vor continua pe aceeaşi linie, vor obţine multe medalii în acest sezon competiţional. Levente Revesz este un înotător de mare viitor, pe lângă medaliile din Serbia, el a obţinut a doua performanţă a competiţiei prin timpul său obţinut la proba de 100 metri bras”, spune antrenorul Ion Bădescu.

Comentarii

comentarii