Zilele acestea, când Uniunea Europeană priveşte cu mare îngrijorare la criza politică Ucraina-Rusia şi criza alimentării cu gaze, ce rezultă din acest conflict, oficialii europeni pregătesc paşii pentru asigurarea securităţii energetice a Uniunii Europene.
„Este necesar un singur plan de acţiune, de investiţii colective, realizarea rapidă a infrastructurii energetice transeuropene (TEN-E), transparentizarea procesului de aprovizinare din state terţe. Furnizorii de gaz s-au diversificat mult în ultimii ani şi totuşi membri UE vor accentua în viitor obţinerea de gaz natural lichefiat – LNG, ce va fi livrat de către vase uriaşe – rezervor din Norvegia, Qatar şi Nigeria”, spune Marius Popovici – PNŢCD.
Porturile UE sunt pregătite
Un asemenea rezervor poate asigura necesarul de gaz pentru 60.000 de gospodării pentru un an întreg. Problema acestei soluţii este răcirea gazului la minus 162 de grade, când volumul gazului se reduce la 6 la sută din iniţial, ajuns la portul de destinaţie acest gaz este descărcat, încălzit pentru a deveni din nou gazeiform, porturile UE fiind deja pregătite cu debarcadere pentru preluarea acestui gaz. Capacitatea actuală este de până la 200 de vase pe an. Tendinţa – crscătoare. În prezent, UE are o mare parte a necesarului său asigurat din gaz lichefiat – LNG. Preţul gazului LNG pentru Europa este de circa 10 dolari pe milion BTU şi de 15 dolari pentru cumpărătorii din Asia.
„Nu trebuie să ne temem de gazele de şist, ci de metoda de extracţie”
„Altă variantă pentru viitor este producerea de biogaz, Germania având un rol de pionier în acest domeniu, acest gaz obţinându-se prin iarbă, deşeuri vegetale, fără a intra în confict cu alimentarea cu cereale a populaţiei. Gazul de şist este o variantă pentru viitor, având în vedere declaraţia profesorului Petru Urdea – UVT. Nu trebuie să ne temem de gazele de şist, ci de metoda de extracţie. Graţie gazelor de şist, SUA îşi asigură independenţa energetică din circa 2 milioane de sonde de gaz de şist, propunând şi exportul spre Europa a accestui produs energetic. În ceea ce priveşte România, în timpul sezonului cald producţia de gaz depăşeşte consumul, probleme apărând în perioada de iarnă, când România este obligată să importe gaz. Trebuie menţionat că consumul populaţiei este mult mai mic decât consumul a cinci combinate mari, producătoare de îngrăşământ agricol din România, care se bazează ca materie primă pe gazul natural. Livrarea de gaz din producţie rusească spre Europa are loc în prezent prin mai multe conducte de tranzit majoritar peste terioriul Ucrainei, dar şi al Poloniei, UE având ca proiect două conducte de aducţiune southstream şi TANAP – care vor transporta în viitor gaz din zona Mării Negre şi a Mării Caspice”, spune Popovici.
