Acasă Administraţie Perspectiva feminină a preşedintelui Consiliului Judeţean Timiş

Perspectiva feminină a preşedintelui Consiliului Judeţean Timiş

DISTRIBUIȚI

romanita jumanca

În câteva zile, Titu Bojin, preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, îşi va îmbogăţi colecţia de consilieri cu o doamnă.

Prima femeie consilier personal al lui Bojin va fi Romaniţa Jumanca, preşedintele organizaţiei de femei din PSD Timiş şi consilier local timişorean. Aceasta se va ocupa de proiecte europene la Consiliului Judeţean Timiş, însă deocamdată nu s-a stabilit clar ce înseamnă acest lucru.

„O să ne punem de acord pe fişa postului, pe tot ce va urma. I-am făcut propunerea săptămâna trecută, a acceptat şi a rămas că vine din concediu şi vom stabili nişte date mai clare pe zona asta de proiecte europene”, a declarat Bojin.

Romaniţa Jumanca nu pare atât de sigură că scenariul e bătut în cuie, însă până la întoarcerea din concediu nu vrea să comenteze responsabilităţile noului serviciu. „Chiar nu vreau să fac niciun fel de declaraţii. Îl las pe domnul Bojin. Eu momentan sunt plecată în concediu. Daţi-mi voie momentan să nu comentez. Dacă domnul Bojin aşa a zis, dânsul hotărăşte”, a declarat Romaniţa Jumanca, pentru ZIUA de Vest.

Romaniţa Jumaca este asistent universitar la Facultatea de Litere, Teologie şi Istorie din cadrul UVT şi se află la al doilea mandat în Consiliul Local Timişoara.

Comentarii

comentarii