Ilie Vlaicu, președintele ARA și directorul Aquatim Timișoara, a explicat că, prin urmare, industria apei poate fi considerată o ramură importanta a economiei naționale, fiind în acest moment unul din motoarele de dezvoltare a țării.
”În acest sens, marți 3 septembrie, împreună cu domnul Constantin Toma, președintele executiv al Asociației Municipiilor din Romania, am avut o întrevedere cu Ministrul Fondurilor Europene, domnul Adrian Câciu, la sediul ministerului din București. În cadrul acestei întâlniri am discutat principalele masuri care ar putea conduce la creșterea ratei de absorbție a fondurilor europene”, a spus Vlaicu.
Comentarii
comentarii