Acasă Actualitate Peste 2.500 de noi cazuri de COVID-19 în România, vineri. În Timiș,...

Peste 2.500 de noi cazuri de COVID-19 în România, vineri. În Timiș, ceva mai puține decât joi, dar tot peste 100

306
DISTRIBUIȚI

Vineri, 10 septembrie, la nivelul României, numărul de noi cazuri de COVID-19 a continuat să crească, fiind astfel stabilit un nou record al ultimelor luni. Grupul de Comunicare Strategică a anunțat 2.520 de persoane au fost depistate în ultimele 24 de ore cu infecție cu SARS-CoV-2 pe teritoriul țării. Numărul de decese cauzate de noul coronavirus a crescut cu 43, dintre care două sunt „anterioare”, produse în București în august, dar raportate de abia acum.

În Timiș, sunt 138 de noi cazuri depistate de joi până vineri. Deși numărul este mai mic decât cel raportat cu o zi în urmă, de 146, Timișul este, și joi, primul în clasamentul pe județe al noilor cazuri, după București (345). În Timiș, în ultimele 24 de ore, au fost efectuate 2.251 de teste. În aceeași perioadă, au mai decedat doi pacienți COVID-19. Alții 168 rămân internați în spitale, 28 fiind chiar la ATI.

Noi cazuri au apărut în 31 de orașe și comune, după cum urmează: Timișoara – 77,  Ghiroda – 7, Jimbolia – 7, Giroc – 6, Dumbrăvița – 5, Lugoj – 5, Buziaș  – 3, Moravița – 3, Moșnița Nouă – 3, Biled – 1, Birda – 1, Checea – 1, Ciacova – 1, Darova – 1, Dudeștii Noi – 1, Dumbrava – 1, Făget – 1, Găvojdia – 1, Giera – 1, Mașloc – 1, Nădrag – 1, Peciu Nou – 1, Pișchia – 1, Recaș – 1, Remetea Mare – 1, Săcălaz – 1, Sacoșu Turcesc – 1, Sânandrei – 1, Sânmihaiu Roman – 1, Teremia Mare – 1, Victor Vlad Delamarina  – 1.

La nivel de județ, rata de infectare pe 14 zile este de 1,27 cazuri la mai de locuitori. Totuși, 16 UAT-uri au rate de peste 2 cazuri la mia de locuitori, șase dintre acestea având chiar de peste 3: Bucovăţ-5.56; Giulvăz-5.20; Secaş-5.13; Denta-3.73; Darova-3.49; Şag-3.16; Ghilad-2.85; Oraş Ciacova-2.80; Criciova-2.47; Pădureni-2.42; Pişchia-2.39; Giroc-2.36; Livezile-2.34; Dumbrăviţa-2.25; Jebel-2.23; Oraş Buziaş-2.11. La Timișoara, rata este de 1,45 cazuri la mia de locuitori.

În continuare, singurul focar activ de COVID-19 din Timiș este cel de la Liceul „Dimitrie Leonida”, cu șase cazuri, unde funcționează un centru de carantină pentru refugiați.

Comentarii

comentarii