Acasă Economic Peste 240 de persoane au învățat cum să demareze o afacere

Peste 240 de persoane au învățat cum să demareze o afacere

DISTRIBUIȚI

”Antreprenoriat şi dezvoltarea de noi afaceri”

Universitatea din Craiova, promotorul proiectului TREPAN – Regândirea şi consolidarea culturii antreprenoriale prin furnizarea de instruire şi dezvoltarea de parteneriate la nivel (trans)naţional, cofinantat de Uniunea Europeană prin Fondul Social European, a organizat vineri 27 mai, la Centrul Regional de Afaceri Timișoara, seminarul final al cursului ”Antreprenoriat şi dezvoltarea de noi afaceri”. 

Începând cu luna noiembrie 2010, peste 240 de persoane din regiunile Vest, Nord-Vest și Centru, dornice să demareze o afacere, au parcurs 12 module de curs şi 5 sesiuni de prezentare intermediară a planurilor de afaceri, sub îndrumarea profesorilor şi tutorilor de la Instituto Superior de Ciencias do Trabalho e da Empresa (University Institute for Social Sciences, Business Studies and Technologies), Lisabona, Portugalia, SC Expert Consulting SRL, Timișoara, Centrul Regional de Formare Profesională a Adulților Cluj și Universitatea Româno-Germană din Sibiu. Seminarul final a fost cadrul în care cursanţii au prezentat planurile de afaceri pe care le-au dezvoltat pe parcursul cursurilor, aceștia concurând pentru obținerea premiului de Cel mai bun plan de afaceri. Juriul care a stabilit câștigătorii a fost format din profesori și oameni de afaceri din România şi Portugalia. În cadrul acestui eveniment au existat prezentări, discursuri și dezbateri pe tema stimulării spiritului antreprenorial şi promovării culturii antreprenoriale în România. La seminarau participat reprezentanţi ai autorităților centrale şi locale, investitori, reprezentanţi ai unor instituţii financiare și oameni de afaceri din România și Portugalia.

Comentarii

comentarii