Acasă Cultura Peste 270.000 de euro pentru un proiect Timişoara-Szeged în domeniul teatrului

Peste 270.000 de euro pentru un proiect Timişoara-Szeged în domeniul teatrului

DISTRIBUIȚI

Proiectul transfrontalier „Virtual Theater-Cultural Bridge” E-Theatrum urmează să se lanseze oficial în România. Conferinţa de lansare are loc marţi, 10 iunie 2012, de la ora 11.00, în sala Roma, Hotel Timişoara (str. Mărăşeşti nr. 1-3, Timişoara). La evenimentul organizat de Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” Timişoara şi Inno-Motive Nonprofit Kft Szeged sunt invitaţi experţi în domeniul artei şi pedagogiei teatrale, e-traineri, reprezentanţi ai autorităţilor publice locale, ai mediului asociativ din domeniul cultural, educativ, de tineret, artişti, din România şi din Ungaria. Conform organizatorilor, E-Theatrum este un proiect care reuneşte producători, e-traineri, tineri cu aptitudini artistice, actori şi spectatori din spaţiul româno-maghiar, pentru a realiza, împreună, un pod cultural, care oferă noi posibilităţi de comunicare şi conexiune între public şi teatru. Treizeci de tineri artişti, din Ungaria şi România, vor fi implicaţi în întreaga derulare a proiectului, atât în componenta de e-learning, proiect-pilot, cât şi în cadrul Corului Virtual care va fi creat şi al concertului pe care acesta îl va susţine. De asemenea, 2.000 de tineri talentaţi, din ambele părţi ale graniţei, care doresc să îşi dezvolte aptitudinile artistice, vor fi implicaţi în programul „Virtual Theatre”, 50 de studenţi la facultăţile cu profil artistic din cele două ţări vor participa la pregătirea Corului Virtual, alături de tineri actori, regizori, coregrafi, producători, specialişti în IT, sub îndrumarea a 10 mentori. Realizarea unui portal, a unui manual electronic de pedagogie artistică şi a unui spectacol-duplex, susţinut simultan în cele două ţări, sunt câteva dintre rezultatele semnificative vizate de proiect. Proiectul „Virtual Theather – Cultural Bridge” HURO/1001/162/1.2.2 se derulează în perioada 1 iulie 2012 – 30 iunie 2013 şi beneficiază de susţinerea Uniunii Europene, printr-o finanţare în valoare de 274.067,11 euro, în cadrul Programului de Cooperare Transfrontalieră Ungaria-România, prin cofinanţarea Fondului European de Dezvoltare Regională.

 

Comentarii

comentarii