Acasă Eveniment Peste 50 de amenzi contravenţionale aplicate timişorenilor care au primit ajutor de...

Peste 50 de amenzi contravenţionale aplicate timişorenilor care au primit ajutor de încălzire

DISTRIBUIȚI

În luna februarie 2012 s-au efectuat mai multe controale la cei care au beneficiat de ajutoare de încălzire în sezonul rece 2011-2012. Inspectorii au efectuat aproape 1.500 de  anchete sociale pentru verificarea veridicităţii datelor înscrise în declaraţiile pe propria răspundere privind componenţa familiei şi veniturile acesteia, conform O.U.G. 70-2011 privind măsurile de protecţie socială în sezonul rece. În urma controalelor efectuate au fost aplicate 62 sancţiuni contravenţionale, din care 55 amenzi contravenţionale şi 7 avertismente scrise. Valoarea amenzilor a fost stabilită între 200 şi 500 lei, cu posibilitatea de a fi achitate la jumătate din minim, în termen de 48 de ore. 45 de amenzi au fost achitate deja, valoarea totală a amenzilor încasate de Direcţia Fiscală a Municipiului Timişoara fiind de 5.250 lei. Majoritatea amenzilor contravenţionale au fost aplicate ca urmare a nedeclarării bunurilor mobile/imobile (omiterea declarării celei de-a 2–a proprietăţi, a autoturismelor cu o capacitate cilindrică mai mare de 1600 cm³), situaţie care conduce la excluderea dreptului la aceste beneficii.

 

Comentarii

comentarii