Acasă Eveniment Peste 50 de percheziţii la avocaţi şi notari suspectaţi de tranzacţii imobiliare...

Peste 50 de percheziţii la avocaţi şi notari suspectaţi de tranzacţii imobiliare ilegale, prin cămătărie, şantaj şi înşelăciune

529
DISTRIBUIȚI

Poliţiştii de combatere a criminalităţii organizate din Oradea, împreună cu procurorii de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, au făcut 51 de percheziţii domiciliare, pentru destructurarea unei grupări specializate în tranzacţii imobiliare ilegale, prin cămătărie, şantaj şi înşelăciune.

”Joi, 26 august a.c., poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Oradea – Serviciul de Combatere a Traficului de Persoane, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, au efectuat 51 de percheziţii domiciliare, în municipiile Oradea şi Salonta, pentru destructurarea unei grupări cercetată pentru comiterea infracţiunilor de şantaj, cămătărie şi înşelăciune. Din cercetări a reieşit că, în perioada 2017 – prezent, cei 11 membri ai grupării, cu vârste cuprinse între 20 şi 60 de ani, toţi din judeţul Bihor, printre care se numără un avocat şi doi notari publici, ar fi deposedat de locuinţe (apartamente şi case) mai multe persoane din judeţul Bihor, prin metode dolosive, înşelăciune şi rea credinţă”, anunţă Poliţia Română.

Aceştia sunt bănuiţi că ar fi identificat persoane vulnerabile, proprietari de imobile, şi, profitând de situaţia acestora, prin înşelăciune, şantaj, violenţă, ori acordarea de împrumuturi cu dobândă mascată, le-ar fi pretins să semneze actele de transfer ale imobilelor deţinute, în favoarea membrilor grupării sau a persoanelor din anturajul acestora.

În urma celor 51 de percheziţii efectuate la domiciliile sau locaţiile utilizate de membrii grupării, la trei birouri notariale, la un cabinet de avocatură şi la trei societăţi comerciale, au fost descoperite şi ridicate, în vederea cercetărilor, diverse înscrisuri, 9 telefoane mobile, 3 laptopuri, 4 stik-uri de memorie, materiale pirotehnice deţinute ilegal, 1.000 de pachete de ţigări de contrabandă, precum şi 183.617 lei, 151.000 de HUF, 2.300 de euro, 1.300 de USD şi 200 de GPB.

Totodată, au fost puse în executare 8 mandate de aducere, emise pe numele membrilor grupării.

Acţiunea a beneficiat de sprijinul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române, al poliţiştilor din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor, al poliţiştilor de la B.C.C.O. Cluj şi B.C.C.O. Timişoara şi al jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Bihor.

Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Oradea – Serviciul de Combatere a Traficului de Persoane continuă cercetările, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, în vederea documentării activităţii infracţionale, scrie news.ro.

 

Comentarii

comentarii