Acasă Actualitate Peste 70% din cadrele didactice de la UV Timișoara sunt pentru vaccinare...

Peste 70% din cadrele didactice de la UV Timișoara sunt pentru vaccinare anti-COVID

324
DISTRIBUIȚI

Universitatea de Vest din Timișoara își susține rolul de primă universitate comprehensivă a regiunii de vest, căutând să dezvolte, cu tenacitate, pe lângă performanțele din educație și cercetare – țelurile noastre fundamentale – și preocupări din sfera responsabilității sociale și a implicării comunitare.

Întregul an 2020 a fost dominat de contradicții, necunoscute, temeri, dar și de provocări și noi riscuri asumate, în fața cărora comunitatea academică a Universității de Vest din Timișoara a reacționat cu multă energie, trecând cu bine prin una dintre cele mai neașteptate perioade ale evoluției sale, la fel cum s-a întâmplat cu întregul mediu universitar și cu societatea, ca întreg.

După aproape un an de la declanșarea pandemiei Covid-19, iată că rețelele științifice internaționale au reușit să elaboreze vaccinuri eficiente împotriva acestui virus extrem de agresiv. În pofida scepticismului generalizat, știința a găsit un antidot, aflat acum în distribuție în toată lumea. Eforturile statelor, ale Comunității Europene, ale statului român, sunt vizibile, ele au făcut posibil ca vaccinarea împotriva virusului SARS-Cov-2 și în România, chiar la finalul anului trecut.

Din păcate, zvonurile, slaba informare, incertitudinea și orizontul scăzut al cunoștințelor științifice și al gândirii critice, conduc la o situație dezavantajoasă, în care segmente apreciabile din populația generală, și chiar din segmentele de persoane aparținând grupelor de risc, nu înțeleg eficiența demonstrată a vaccinării.

Acest fenomen al unei înțelegeri eronate a libertății de opțiune în administrarea vaccinului împotriva SRAS-Cov-2 a dus la un fapt periculos pentru viitorul nostru imediat, mai ales a celor din sectorul sensibil al învățământului.

Estimările arată că procentul celor care intenționează să se vaccineze, din segmentul angajaților sectorului preuniversitar este situat la sub 50%, iar procentul în cazul angajaților din universități nu trece de 60%.

Sunt cifre care ne îngrijorează pe toți, pentru că, dacă dascălii și universitarii nu înțeleg eficiența individuală și comunitară a vaccinării, atunci este destul de greu să vorbim despre un exemplu al celui de la catedră dat noilor generații.

În ansamblul reacțiilor venite din comunitățile academice ale universităților românești, procentul reacțiilor pro-vaccinare în comunitatea academică din Universitatea de Vest din Timișoara este situat la o cotă de favorabilitate foarte bună, peste 70% dintre angajații UVT dorind să fie cuprinși în campania de vaccinare pentru SARS-Cov-2.

Datorită acestei poziții legitime pro-vaccinare, exprimată fără dubii de către comunitatea academică din UVT, dar și pentru că nivelul de favorabilitate general pentru campania de vaccinare împotriva Covid-19 este încă situat la cote reduse în societate, Universitatea de Vest din Timișoara își asumă responsabilitatea pe care o are în comunitatea locală și în societate promovând un categoric mesaj pro-vaccinare.

Astfel începând din 20 ianuarie, prin canalele de comunicare Social Media și prin comunicarea online, UVT derulează campania  „Revenim la normalitate!”.

Prima producție a acestei campanii, realizată de către televiziunea UVT-TV, cuprinde mesajul doamnei profesoare Adriana Babeți, scriitoare și editoare binecunoscută, premiată în 2020 cu titlul de Cavaler al Protecției Sănătății Publice, ca recunoaștere a implicării sale de excepție în promovarea măsurilor de siguranță împotriva pandemiei.

Rectorul UVT, prof.univ.dr. Marilen Gabriel Pirtea, lansează un îndemn, în spiritul mesajului noii campanii pro-vaccinare: „Metodele învățământului online și-au dovedit limitele. Imunizarea colectivă este cea mai sigură soluție pentru revenirea în spațiile școlilor și universităților. Vaccinul pentru COVID-19 administrat în România este sigur. Și eu mă vaccinez!”.

”Vă invităm să regăsiți în cadrul campaniei UVT pro-vaccinare personalități și reprezentanți ai partenerilor instituționali ai Universității de Vest din Timișoara care au găsit necesar să transmită public un mesaj de încredere în știință, în medicină și biologie, în instituțiile statului, în Comunitatea Europeană, care împreună garantează că vaccinarea este sigură și că ne va feri de pericolele unei prelungiri a crizei pandemice.

Mulțumim partenerilor instituționali și distinșilor invitați care au devenit aliații de nădejde ai UVT, în campania pro-vaccinare, alăturându-se campaniei din partea mediului preuniversitar timișorean, instituțiilor de cultură din oraș, ori ca personalități artistice și literare, colegi și prieteni din organizații ale societății civile și din mediul nonguvernamental timișorean. Revenim la normalitate!”, este mesajul rectorului Marilen Pirtea.

Comentarii

comentarii