Acasă Actualitate Peste câteva zile se inaugurează unitatea de tratare a marilor arşi din...

Peste câteva zile se inaugurează unitatea de tratare a marilor arşi din Timişoara

DISTRIBUIȚI

Mai sunt câteva zile până când la Timişoara, în cadrul Spitalului Judeţean, se va deschide cea mai mare unitate de tratare a marilor arşi din România. Lucrările sunt finalizate, se aşteaptă doar confirmarea venirii ministrului Sănătăţii pentru deschiderea centrului.

„În cursul zilei de astăzi, cel mai probabil după-amiază, vom primi confirmarea că săptămâna aceasta vom inaugura Clinica de Mari Arşi la Timişoara. Aşteptăm confirmarea ministrului, care va vizita zona de vest a României”, a declarat Marius Craina, managerul Judeţeanului timişorean.

Lucrările de amenajare au fost finalizate, iar cea mai mare parte a aparaturii medicale a fost deja instalată. În acest moment se pot folosi trei dintre cele cinci boxe unde pot fi găzduiţi pacienţii cu astfel de afecţiuni.

Comentarii

comentarii