Începând din această săptămâna, pot fi făcute programări pentru realizarea de investigații imagistice de tip PET-CT în cadrul Laboratorului de Radiologie și Imagistică al Spitalului de Boli Infecțioase și Pneumologie Dr. Victor Babeș Timișoara. Aparatul a fost pus în funcțiune în toamna anului trecut, dar până acum au fost făcute investigații doar pacienților internați în unitatea sanitară.
Tomografia cu emisie de pozitroni (PET) este o metodă de evaluare, de înaltă performanță, care permite obținerea unor imagini detaliate și foarte precise ale structurii și funcției diferitelor țesuturi și organe.
“PET-CT-ul poate evidenția modificările metabolice cu 6 până la 12 luni înainte ca acestea să fie detectate la nivel morfologic cu investigațiile clasice, CT sau RMN. O asemenea evaluare este utilă în cazul diagnosticării cancerului, a stadializării, adică a evaluării extinderii unei boli oncologice, în cadrul monitorizării post-tratament a cancerului, și în diagnosticarea metastazelor. De asemenea, are recomandări de folosire în cazul bolilor inflamatorii cronice, inflamațiilor pulmonare, de exemplu, dar și a altor boli respiratorii. Până acum, puteam face investigații doar pacienților internați în Spitalul Victor Babeș. Am obținut, însă, aprobările necesare pentru realizarea de evaluări PET-CT și la cerere, deocamdata contra cost”, spune prof. dr. Diana Manolescu – director medical Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumologie Dr. Victor Babeș Timișoara.
Investigația se face în baza unei recomandări de PET-CT de la medicul specialist.