Acasă Eveniment Petrecere cu 500 de persoane, spartă de polițiști în miez de noapte

Petrecere cu 500 de persoane, spartă de polițiști în miez de noapte

1661
DISTRIBUIȚI

Duminică, 16 mai, în jurul orei 01.30, polițiștii din cadrul Secției nr.1 de Poliție Rurală Borod s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că într-o societate comercială din localitatea bihoreană Cacuciu Nou, atât în interior, cât și pe terasa localului, se desfășura un eveniment (discotecă) încălcându-se astfel prevederile legale cu privire la interzicerea organizării de evenimente (nunți, botezuri, mese festive etc.), relatează realitateadeoradea.net.

În momentul intervenției polițiștilor, în locația respectivă se aflau aproximativ 500 de persoane. Evenimentul a fost întrerupt de polițiștii bihoreni.

În consecință, administratorul societății comerciale respective a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 5.000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor Legii nr.55 din 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

La eveniment au intervenit polițiștii Secției nr.1 de Poliție Rurală Borod, cei ai Secției nr.7 de Poliție Rurală Tileagd, polițiștii de ordine publică din cadrul Poliției orașului Aleșd, luptătorii din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale al Poliției Bihorene, împreună cu o grupă de intervenție de jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Bihor.

Comentarii

comentarii