Acasă Cultura Petrecere de nuntă, la Teatrul Național Timișoara

Petrecere de nuntă, la Teatrul Național Timișoara

DISTRIBUIȚI

Au mai rămas câteva zile până la prima ieșire la rampă spectacolului Petrecerea de nuntă, a cărui premieră este programată duminică, 10 noiembrie 2024, la Sala Mare, cu începere la ora 19. Plasat sub semnul spectacologiei europene, spectacolul Petrecerea de nuntă creează o stație românească în interiorul conceptului inițiat de regizoarea Marie-Louise Bischofberger, privind recuperarea teatrală a unuia dintre marile spirite ale literaturii lumii, Guy de Maupassant.

Această teatralizare „în serial” permite explorarea universului creativ unic, vizionar al scriitorului francez și a acestei proze care a pus bazele literaturii și teatrului de analiză. Secvențele care construiesc „stația Timișoara” prind viață, se înlănțuie, se dezvoltă una din cealaltă, alcătuind un caleidoscop de imagini privind natura umană, într-o tragi-comedie de o infinită minuțiozitate și diversitate.

Regizoarea Marie-Louise Bischofberger a urmat studii de film și de teatru la Paris și apoi la Berlin – la Deutsches Theater și la Schaubühne. Din 1997, își regizează propriile piese, dar și texte ale unor autori clasici și contemporani și, în același timp, montează spectacole de operă. Montează și prezintă în turneu spectacole de teatru și de operă în teatre din Franța, Elveția, Germania, Austria etc., pe scene importante ale lumii – Scala din Milano, Grand Théâtre d’Avignon, Teatrul de Artă din Moscova, Théâtre Vidy din Lausanne, în celebrele teatre pariziene  Théâtre de Bouffes, Théâtre de la Ville, Théâtre des Abbesses din Paris sau în cadrul renumitului festival de la Avignon. Colaboratoare de lungă durată a celebrului regizor Luc Bondy, semnează ca dramaturg și libretist numeroase scenarii de teatru, film și operă.

Nume cunoscute ale scenei Naționalului timișorean și tineri actori, la început de carieră alcătuiesc distribuția spectacolului, care îi reunește pe Claudia Ieremia, Cătălin Ursu, Ion Rizea, Ana Maria Cojocaru, Romeo Ioan, Ana-Maria Pandele Andone, Alina Ilea, Matei Chioariu, Cristina König, Marin Lupanciuc, Cristina Rotaru Chiperi, Cristian Szekeres, Darius Zet și Teodor Cauș.

Echipa de creație a spectacolului este completată de reputata scenografă Corina Grămoșteanu, de Dominic Gould, în calitate de colaborator artistic și realizator al conceptului muzical și video, precum și de actorul Teodor Cauș, pentru ilustrația muzicală live.

Următoarea reprezentație a spectacolului este programată duminică, 24 noiembrie 2024. Biletele la spectacolele Teatrului Național pot fi achiziționate on-line, pe www.tntm.ro sau fizic, la Agenția „Mărășești”, str. Mărășești nr. 2, deschisă între orele 11 și 19, în fiecare zi a săptămânii, cu excepția zilei de luni. Copiii, elevii, studenții, pensionarii, veteranii, precum și grupurile mai mari de 15 persoane beneficiază de reduceri de preț la bilete, iar persoanele cu dizabilități beneficiază de acces gratuit. Mai multe informații pe https://www.tntm.ro/tarife/.

 

 

 

 

Comentarii

comentarii