Acasă Eveniment Petrecere nocturnă ilegală pe strand, spartă de polițiștii locali

Petrecere nocturnă ilegală pe strand, spartă de polițiștii locali

DISTRIBUIȚI

Peste 30 de participanţi la o petrecere nocturnă ilegală, care a avut loc într-un local de pe Ştrandul Neptun din Arad, au fugit în momentul în care acolo au ajuns poliţiştii locali, sesizaţi la 112.

Apelul a fost primit după ora 1,00, iar echipaje de poliţişti locali din municipiul Arad au mers pentru a verifica situaţia, pentru că în local nu s-ar fi respectat normele legale referitoare la prevenirea şi combaterea pandemiei de COVID-19.

“Mai mult de 30 de petrecăreţi au abandonat muzica şi băuturile şi au părăsit în grabă locaţia, lăsându-i în urma lor pe administratorul societăţii comerciale şi încă două persoane aflate în spatele tejghelei pentru servirea băuturilor despre care reprezentantul unităţii a afirmat că nu sunt angajaţii firmei”, a informat, vineri dimineaţă, Poliţia Locală Arad, aflată în subordinea municipalităţii.

Administratorul societăţii comerciale a fost sancţionat cu o amendă de 5.000 lei “pentru încălcarea reglementărilor privind interzicerea desfăşurării de reuniuni cu prilejul unor sărbători, aniversări, petreceri în spaţii închise şi/sau deschise, publice şi/sau private”.

Sursa: AGERPRES

Comentarii

comentarii