Acasă Stiri pe scurt Petrovic – analize după primul cantonament

Petrovic – analize după primul cantonament

DISTRIBUIȚI

Cu o zi înainte de plecarea în cantonamentul de la Flachau, tehnicianul lui Poli Timişoara, Vladimir Petrovic, a vorbit despre cantonamentul de la Terme Zrece, referindu-se totodată şi la aşteptările sale în ceea ce priveşte stagiul din Austria. Petrovic a declarat că prima parte a pregătirilor a decurs excelent, fiindu-i foarte folositoare, deoarece a reuşit să cunoască jucătorii. În cele două partide disputate în Slovenia, tehnicianul a putut vedea cine şi ce poate. Antrenorul sârb este mulţumit deoarece elevii săi au fost foarte receptivi în antrenamente şi au muncit foarte mult. Probleme au fost la finalizare, acolo unde trebuie să se găsească o soluţie. Nu este exclus ca Poli să aducă un nou jucător în atac. Partidele de pregătire sunt foarte importante pentru Petrovici pentru că va putea vedea adevărata faţă a echipei. Asta  înseamnă că echipa va putea evolua şi va putea ajunge într-o formă care să-i permită să joace bine în Cupele Europene. Tehnicianul sârb spune că bănăţenii au nevoie de meciuri amicale pentru a cunoaşte echipa şi pentru a intra treptat în forma competiţională înainte de începerea campionatului. Petrovic a explicat neconvocarea lui Chiţu şi Ionescu, precum şi situaţia lui Parks, cel care rămâne la Timişoara pentru a se discuta viitorul său. Popovici recunoaşte că Ionescu şi Chiţu sunt jucători talentaţi, dar pe posturile pe care ei evoluează, Poli are destui jucători. Întoarcerea lui Contra va creşte concurenţa şi mai mult şi este mai bine ca cei doi să evolueze la echipa a doua. Din punctul de vedere al lui Petrovic, Parks s-a antrenat corect şi s-a pregătit responsabil la antrenamente.

Comentarii

comentarii