Acasă Eveniment Piaţa Badea Cârţan, luată la „puricat”

Piaţa Badea Cârţan, luată la „puricat”

DISTRIBUIȚI

Zeci de poliţişti, jandarmi şi poliţişti comunitari au descins, vineri, în Piaţa Badea Cârţan din Timişoara. Ţinta poliţiştilor au fost comercianţii de ţigări netimbrate, cafea şi alcool fără acte de provenienţă. Au fost vizaţi însă şi eventuali urmăriţi pentru diverse ilegalităţi. Totodată, poliţiştii comunitari au verificat modalitatea de organizare şi funcţionare a pieţei, certificatele de identificare a societăţilor comerciale, dar şi autoturismele staţionate în perimetrul pieţei în scopul depozitării sau comercializării produselor. “Au fost legitimate 13 persoane şi s-au aplicat 7 sancţiuni în valoare totală de 1500 lei, din care 6 sancţiuni s-au întocmit conform HCL 334/2002 privind regulamentul de organizare şi funcţionare a pieţelor”, spune Nicoleta Popa, agent asistent în cadrul Poliţiei Comunitare Timişoara.
Controlul vine şi ca urmare a faptului că mulţi timişoreni care locuiesc în zonă s-au plâns de mizeria şi zgomotul din piaţă, dar şi de faptul că locurile de parcare sunt ocupate în mare parte de maşinile pieţarilor, transformate în depozite.
La capitolul ţigări netimbrate şi alcool fără acte de provenienţă, rezultatele nu au ieşit în evidenţă, ca la aproape fiecare control organizat. Asta pentru că, pe de o parte, locurile din oraş cunoscute ca fiind înfloritoare în vânzarea produselor respective, gen Piaţa Iosefin sau Piaţa 700, sunt controlate rar, iar vânzătorii par să dispară subit, de cele mai multe ori, cu puţin înainte ca oamenii legii să descindă în pieţe. Astfel că amenzi încasează şi rămân fără marfă, cel mult vânzătorii… prost informaţi.

Comentarii

comentarii