Acasă Actualitate Piaţa Traian, peisaj de ghetou țigănesc. ”Chiar nu vă pasă, domnule Robu?”

Piaţa Traian, peisaj de ghetou țigănesc. ”Chiar nu vă pasă, domnule Robu?”

DISTRIBUIȚI

Unul dintre cele mai frumoase cartiere istorice ale Timişoarei a fost şi ar mai putea redeveni Piaţa Traian. Încă mai are clădiri de patrimoniu care se ţin pe picioare cum şi cât mai pot, cu o arhitectură superbă care nu va mai fi refăcută niciodată, în Timişoara.

La fel ca superba faţadă a Operei timişorene, care nu a mai fost readusă la starea iniţială şi nici nu se mai gândeşte nimeni să se încarce cu o asemenea povară.

A renova clădirile istorice deosebite pare pentru primărie o chestie de felul “să înfrumuseţăm o babă”. De aceea, se va topi tot patrimoniul în câţiva ani. Nicio problemă, pentru că vânătorii de afaceri imobiliare abia aşteaptă momentul ca în cele mai bune locuri să dispară astfel de clădiri şi să ridice pe nişte “scobitori” clădiri moderne, din sticlă şi metal, care vor zdrobi definitiv farmecul specific al oraşului şi truda adevăraţilor arhitecţi de odinioară.

Fostul liceu de arte şi inspectoratul şcolar sunt doar două dintre clădirile ultracentrale vânate în acest scop, abia aşteptând prăbuşirea şi ridicare unor noi afaceri. Abonată, clădirea primăriei vechi, unde nu pare să se mişte nimic pentru consolidare, iar mai presus de toate, Piaţa Traian.

Localnicii de acolo sunt revoltaţi pentru că municipalitatea i-a abandonat în mizerie. Un strigăt disperat vine de la Natalia Lazăr, care a postat un mesaj pe facebook.

“Se pare că în Piaţa Traian, decorul îl fac ţiganii. Înainte, cei de la poliţia comunitară mai patrulau pe aici, dar de o perioada încoace (3-4 ani) nu mai e nimeni decât ei… copiii de romi împreună cu părinţii care măncă seminţe pe bănci şi Doamne fereşte să le spui ceva puilor lor care scot încet dar sigur tot pavajul de piatră… Iarba creşte şi ea nestingherită printre pietre… aproape că acoperă pietrele în unele locuri.

Într-un timp au adus şi suporturi cu flori frumoase… au mai rămas doar ţevile ruginite înfipte între pietre. Chiar nu vă pasă, domnule Robu?

E o zona istorică. Bine că avem poduleţ japonez în parcul de pe Bega, iar o piaţă istorică frumoasă ajunge un ghetou mai un pic. Vă rugăm să faceţi ordine în Piaţa Traian!”, spune Natalia Lazăr.

Comentarii

comentarii