Acasă Actualitate Picnic de arhitectură în Piața Bisericii din cartierul Elisabetin

Picnic de arhitectură în Piața Bisericii din cartierul Elisabetin

DISTRIBUIȚI

Sâmbătă, 25 mai, între orele 10:00-21:00, în Piața Bisericii din Elisabetin va avea loc evenimentul HoT: Parks. Organizat sub forma unui “picnic de arhitectură”, cei prezenți se vor putea bucura de bunătăți de casă, în timp ce vor avea ocazia să descopere poveștile patrimoniului cultural al cartierului timișorean. Printre activitățile propuse de organizatori se numără tururi ghidate, ateliere de desen sau sesiuni de storytelling cu locuitorii cartierului. HoT: Parks este un nou concept de eveniment marca Heritage of Timișoara, proiect desfășurat de Asociația Prin Banat, ajuns în 2019 la cea de-a treia ediție.

Patrimoniul cultural-arhitectural al Timișoarei este prea puțin cunoscut atât de locuitorii orașului, cât și la nivel regional și național. Orașul cu cele mai multe clădiri istorice, dar și cel cu cea mai mare degradare a clădirilor istorice – Timișoara – poate fi sprijinit și înțeles de comunitate în special prin inițiativele asociațiilor non-profit care luptă pentru o mai bună cunoaștere a lui. HoT: Parks a debutat în 11 mai, în Piața Plevnei (Parcul Gheorghe Doja). Seria de evenimente se desfășoară o dată la două săptămâni, până în luna iulie, în parcuri ale cartierului Elisabetin. Activitățile din cadrul HoT: Parks sunt gândite pentru toate categoriile de vârstă, iar participarea este liberă.

 “Atmosfera liniștită a cartierului Elisabetin, străzile pavate cu piatră cubică, parcurile și vastele rezervații de arhitectură în stilul anilor 1900 sunt cele care au inspirat conceptul seriei de evenimente HoT: Parks. Sâmbătă, în Piața Bisericii, pe durata întregii zile este organizat un mare picnic – atât cu bunătăți aduse de acasă de participanți, cât și cu jocuri de frisbee și de arhitectură sau ateliere de desen pentru copii, care au ca punct central Casa Mühle din Timișoara,” spune Mihai Moldovan, coordonator al proiectului Heritage of Timișoara: Elisabetin.

Ateliere de creație din cadrul HoT: Parks /2 – Piața Bisericii sunt bazate pe tematica evenimentului și locația acestuia și sunt desfășurate de către artiști timișoreni: Lucian Popovici, Mi8cha și Andrei Puică. Participanții vor putea alege între atelierele de creație care presupun artă “craft-tecture”, stampe cu patrimoniu cultural și ateliere de desen, la care cei mici vor putea învăța despre istoria familiei florarului imperial Wilhelm Mühle. Tot din arhitectura cartierului Elisabetin sunt inspirate jocurile și concursurile de explorare a cartierului, intitulate „Pe diagonală”, de la care se va putea pleca acasă cu o carte nouă sau cu o invitație la ceai.

„Noi perspective în Piața Bisericii” și „Explorări fotografice în Elisabetin” sunt cele două tururi ghidate de către arh. Vlad Pată și Claudia Tănăsescu. Acestea sunt urmate sesiuni live de povești ale celor care locuiesc în cartier – „Elisabetin Stories”. Seara se încheie cu o plimbare nocturnă, de la ora 21:00, prin care cei prezenți vor fi ghidați să descopere cartierul Elisabetin într-un mod alternativ. Mai multe detalii despre evenimentul de sâmbătă se găsesc pe pagina de Facebook a proiectului Heritage of Timișoara.

Programul activităților HoT: Parks /2 – Piața Bisericii

10:00-20:00 Picnic în Piața Bisericii

10:00-13:00 Jocuri inspirate din arhitectura cartierului Elisabetin

11:00-14:00 Pe diagonală – concurs de explorat patrimoniul arhitectural // ALTFELstudio și Librăriile Cărtureşti Timişoara

12:00-20:00 Atelier Craft-tecture // powered by Mi8cha

12:00-20:00 HoT: Stamps – atelier de stampe cu patrimoniu, powered by Lucian Popovici

13:00-14:00 „Noi perspective în Piața Bisericii” – tur ghidat cu arh. Vlad Pata. Înscrieri: http://bit.ly/tur-ghidat-VladPata

14:00-16:00 „Desenăm patrimoniul cultural timișorean. Casa Mühle” – atelier de desen pentru copii powered by Andrei Puică

15:00-16:00 „Explorări fotografice în Elisabetin” – tur foto cu Claudia Tanasescu Photography. Înscrieri: http://bit.ly/tur-foto-ClaudiaTanasescu

16:00-17:00 Elisabetin Stories – Aflăm poveștile celor care locuiesc în cartier

17:00-18:00 Jocuri inspirate din arhitectura cartierului Elisabetin

18:00-20:00 Pe diagonală – concurs de explorat patrimoniul arhitectural  // ALTFELstudio și Librăriile Cărturești Timișoara

18:00-19:00 Atelier de crochiuri urbane       

21:00 – 22:00 Plimbare nocturnă – descoperirea cartierului Elisabetin într-un mod alternativ

Comentarii

comentarii