Un arădean a fost obligat să reproducă sute de tablouri celebre pentru străini
Regimul comunist nu a fost unul care merită să fie regretat de cineva. Un lucru este, însă, sigur. Comuniştii erau extrem de practici şi ştiau să facă bani din aproape orice. Uneori erau şi căutători de talente, dar totul se făcea doar datorită unor interese strict economice. A fost şi cazul unui pictor arădean, care a fost obligat să lucreze doar pentru regimul comunist, peste 12 ani de zile. În tot acest timp, Iosif Petrean din Zădăreni era obligat să producă la infinit copii după lucrări celebre ale celor mai mari pictori români. Grigorescu, Luchian, Tonitza, Avramescu, Aman – toţi erau reproduşi aproape la indigo de anonimul pictor din Zădăreni. Lucrările erau mai apoi vândute în shopurile comuniste sau oferite cadou importantelor delegaţii din străinătate care îi vizitau pe cei mai de frunte oameni ai României socialiste.
A scăpat cu 7 zile de armată…
A început să picteze dintr-o întâmplare. Acum îi pare bine că a deprins arta culorilor pe pânză. Datorită ei a trăit foarte bine, atât pe vremea regimului comunist, cât şi astăzi. Arta are arareori conotaţii politice. Tatăl i-a murit pe când avea doar nouă ani şi Iosif a ajuns ucenic la un bătrân pictor de biserici. Îşi aminteşte cum a început aventura vieţii lui. “Bătrânul pictor m-a învăţat tot ceea ce trebuia să ştiu despre culori, lumini şi umbre, proporţii şi forme. Nu mi-a plăcut de prima dată, dar mi-am dat seama că este o meserie din care se putea câştiga un ban frumos.
Mult timp am pictat doar icoane pe sticlă şi diverse teme religioase. Mai târziu am înţeles că în lume există şi alte motive care merită imortalizate pe pânză”. Meseria pe care o învăţase destul de bine avea să-l scape de armată. Din cele 16 luni de instrucţie, pe care trebuia să le facă, a fost efectiv soldat doar şapte zile. A fost transferat rapid de superiorii săi la un atelier de pictură, când aceştia au realizat că soldatul, care nu ieşea cu nimic în evidenţă, era un artist al culorilor.
Ordin de la Ceauşescu
Eliberat din armată, Iosif Petrean s-a angajat la o fabrică de mobilă din Arad. În timpul liber, a continuat să picteze tablouri pe care le vindea destul de bine sau le oferea prietenilor apropiaţi. Norocul avea să-i surâdă, la scurt timp după ce împlinise 30 de ani. “Într-o zi a venit la mine Taşcă, şeful Gospodăriei de Partid de care aparţineam şi m-a rugat să-i dau câteva tablouri de ale mele să le expună în Hotelul Partidului din Arad, pentru a-i impresiona pe înalţii oaspeţi. Nu mi s-a spus cine vine. Peste două zile mi-am cerut tablourile înapoi, dar mi s-a spus că au fost luate de Nicolae şi Elena Ceauşescu.
Taşcă mi-a zis că tovarăşii au rămas minute întregi în faţa operelor mele şi le-au vrut pentru ei. Am rămas fără cuvinte”, povesteşte Iosif Petrean. A mai trecut o zi şi pictorul din Zădăreni a fost trecut forţat la un atelier de pictură încropit pe loc de tovarăşii din cadrul Gospodăriei de Partid. Le venise lor o idee. “Am acceptat cu greu. Trebuia, însă, să o fac. Era ordinul direct a lui Ceuşescu. Mi-au spus că dacă nu vreau va fi vai şi amar de capul meu. Le-am cerut doar un singur lucru. Să pictez acasă la mine şi să nu am un program strict. Au fost de acord”.
De 200 de ori Vlad Ţepeş
.jpg)
A fost mirat când i s-au adus în faţă mai multe copii după picturi celebre de Grigorescu, Luchian şi Tonitza. “Au zis să fac doar reproduceri. Cât mai multe şi cât mai bune. Au mai adus atunci un tablou cu el. Era chipul lui Vlad Ţepeş. A fost tabloul pe care l-am reprodus de cele mai multe ori. Peste 200 de copii a trebuit să fac după chipul domnitorului român. Ajunsesem să-l visez şi noaptea. Ştiam fiecare trăsătură, fiecare umbră şi contur de pe chipul lui. Cred că puteam spune, la un moment dat, cu aproximaţie şi câte fire de păr are în cap Ţepeş”, mărturiseşte pictorul arădean. După un timp comuniştii i-au oferit condiţii mai deosebite de lucru. Şi-au dat seama că merita efortul. “Aproape în fiecare lună mă trimiteau la Muzeul de Artă al Republicii, pentru a-i putea studia în original pe marii pictori. Nu a fost un lucru atât de rău. Cu timpul, am reuşit copii aproape identice cu originalele. Stăteam şi ore întregi în faţa tablourilor pe care trebuia să le realizez în cantităţi industriale. «Carul cu boi», «Luminişul», «Ciobănaşul cu oile» ale lui Grigorescu – erau tablourile care mi se cereau cel mai des.
Mai tare decât activiştii!
Avea un salariu de boier. 8-9.000 de lei pe acea vreme era o sumă la care nici activiştii de vază ai regimului nu puteau visa. În plus a vizitat de mai multe ori SUA şi mai toate ţările europene. Mai precis, muzeele de artă din aceste ţări. Devenise un fel de om de bază al regimului, care le aducea profituri bunicele. “Am fost trimis în mai multe excursii în Europa şi chiar în SUA, pentru a vizita marile muzee de artă ale lumii. Am stat peste trei săptămâni în muzeul Ermitaj din fosta URSS, pentru a putea admira cele mai cunoscute picturi ale lumii. Nu am reuşit să văd mare lucru din lucrările celebrului muzeu, dar am reuşit să-mi deschid mult orizonturile artistice. La scurt timp după ce am început să-i reproduc tablourile lui Grigorescu am fost trimis la mănăstirea Agapia, pictată în întregime de marele pictor. Era ca şi când ar fi trebuit să învăţ totul despre artiştii ale căror reproduceri le realizam. Ştiu că tablourile arau oferite cadou delegaţiilor străine care îl vizitau pe Ceauşescu şi erau vândute la preţuri astronomice, în valută, în shopurile din Bucureşti şi Neptun. Pe mine nu mă interesa acest lucru. Eu îmi vedeam de treabă şi ei mă plăteau în consecinţă”, povesteşte Petrean. Cu puţin timp înainte de revoluţie au început să i se pună strâmbe. I-a fost confiscat paşaportul şi a trebuit să revină la fabrica de mobilă în care lucrase înainte. Comuniştii nu mai aveau încredere în el.
Pictor de biserici
“Credeau că fug din ţară sau rămân pe undeva unde să nu mă mai găsească. S-au înşelat amarnic. Puteam să rămân şi în SUA, şi în Europa. Mi s-au făcut tot felul de propuneri, dar eu eram prea legat de România ca să mă pot despărţi de ea. La doar câteva luni după ce mi-au luat paşaportul, avea să vină revoluţia şi totul să se năruie”. Astăzi, Iosif Petrean pictează icoane pentru biserici. Mai execută încă tablouri pentru străini şi mărturiseşte că viaţa sa nu s-a schimbat foarte mult. “Am câştigat bine şi atunci, şi acum de pe urma pensulei. Am fost mereu un om liber. Şi pe vremea comuniştilor eu nu eram un om controlabil. Făceam ce doream cu munca şi cu timpul meu”, afirmă Petrean. Sunt mulţi ani de când a scăpat de obsesia reproducerii după picturi celebre. Nimeni nu i-a mai cerut să-l copieze pe Grigorescu, pe Tonitza sau pe Luchian. Îşi aminteşte, însă, cu nostalgie de ei. Au fost pentru el nişte adevăraţi camarazi, cu care a trăit o bună bucată din viaţă.
