Acasă Administraţie Piețe SA a redeschis hala de lactate și carne – Badea Cârțan,...

Piețe SA a redeschis hala de lactate și carne – Badea Cârțan, închisă de un control al ANPC, pe 1 septembrie

DISTRIBUIȚI

Piețe SA anunță că a redeschis hala de lactate și carne – Badea Cârțan, închisă de un control al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor în data de 1 septembrie.

Liviu Cocean, directorul Piețe SA a explicat: ”Când a trebuit să închidem hala, au fost persoane care au încercat să transforme acest subiect într-unul politic. Nu am comentat controlul, nu am comentat amenda, ne-am conformat atât solicitărilor inițiale, cât și celor ulterioare, de detaliu, în privința deficiențelor care trebuiau corectate.

Mă bucur că producătorii și comercianții din hala de lactate și carne Badea Cârțan din Timișoara au înțeles că soluția pentru ca Oficiul Județean pentru Protecția Consumatorilor Timiș să ne dea acordul pentru redeschiderea acestei locații cât mai rapid, este condiționată și de viteza cu care ei își înlocuiesc sau remediază vitrinele.

Ce a ținut de partea noastră de reabilitări consider că ne-am mișcat foarte bine, datorită unor angajați dedicați cărora țin sa le mulțumesc în mod special”

Cocean reamintește că anul trecut Piețe SA a făcut următoarele reparații în regie proprie, fără de care la momentul controlului situația ar fi fost dezastruoasă: reparație și vopsire structură metalică geamuri și uși, dotare uși interioare cu sistem de închidere automata, zugrăveli interioare la pereți și tavane hală, coridoare și toaletă, reparație și încărcare echipamente climatizare, înlocuire corpuri luminoase vechi cu unele noi tehnologie LED și înlocuirea tuturor chiuvetelor din hală, igienizare canalizare hală și înlocuire sisteme de scurgere și liminarea totală a suporților metalici (ruginiți) pentru mezeluri.

”Totodată am impus tuturor celor care desfășoară activități comerciale în această hală ca până la momentul reluării activității, să-și înlocuiască sau repare vitrinele, să le igienizeze la modul impecabil și să le doteze cu paravane de protecție plexiglas, să înlocuiască toate platformele, suporții și tocătoarele din lemn cu variante alternative conforme d.p.d.v. sanitar-veterinar (lemnul fiind un mare purtător de bacterii)

Acum că am rezolvat rezolvat și această problemă, vă așteptăm să vă faceți cumpărăturile în frumoasa piață Badea Cărțan, unde veți putea găsi produse naturale, autentic românești, dar și produse exotice de import !”, mai spune Liviu Cocean.

”Hala de brânzeturi va fi închisă până când ne vor prezenta documente clare cu privire la dezinsecție făcută într-o modalitate responsabilă și o igienizare mult mai atent realizată și mult mai bine aplicată. Tot ceea ce este în contact mai ales cu zona infestată cu gândaci (carne, brânză, produse lactate etc) va fi retras de la comercializare. Nu e vorba de un gândăcel rătăcit, ci la foarte mulți gândăcei rătăciți”, a declarat Horia Miron Constantinescu, șeful ANPC, în 1 septembrie.

ANPC susține că trebuie puse la dispoziția micului comerciant bănățean echipament de calitate pentru a nu prejudicia sănătatea consumatorilor. Asta nu înseamnă că încurajându-i pe unii să fie distrusă sănătatea celorlalți, mai ales că este o pretenție normală de a comercializa în condiții de igienă, indiferent de dimensiunea operatorului economic sau a producătorului.

 

 

Comentarii

comentarii