Acasă Actualitate Pista de cicloturism vrea să treacă de pe hârtie pe malul Begăi

Pista de cicloturism vrea să treacă de pe hârtie pe malul Begăi

DISTRIBUIȚI

După ani şi ani…
Pista de cicloturism de-a lungul Begăi este un proiect despre care s-a vorbit mult şi s-a făcut puţin. Practic, e un proiect care există de ani de zile doar pe hârtie, acolo fiind singurul loc unde timişorenii şi cei care ne vizitează „meleagurile” pot face o astfel de activitate. În cursul lunii martie  au fost evaluate proiectele depuse la al doilea apel de depunere din 2011, aferent Programului de Cooperare Transfrontalieră România – Serbia şi au fost declarate câştigătoare trei proiecte în care Consiliul Judeţean Timiş şi Adetim  au calitate de partener sau aplicant, printre care şi cel referitor la” Valorificarea potenţialului turistic transfrontalier, incluzând piste de cicloturism de-a lungul râului Bega, aval de Timişoara”, Al doilea proiect e cel privitor la „Studiul privind valorificarea potenţialului turistic de-a lungul Canalului Bega România-Serbia şi promovarea investiţiilor prioritare transfrontaliere comune” şi al treilea: „Sprijinirea IMM-urilor  prin dezvoltarea unei infrastructuri e-business în judeţul Timiş şi districtul vecin din Serbia”.

Bugetul total al proiectului este de 2.352.855 euro

Timişoara e un oraş eminamente ciclist, în care campania „Verde pentru biciclete” are mare „lipici” la public, iar bicicliştii sunt din ce în ce mai mulţi. Practic, există o sete a plimbărilor pe două roţi, iar o pistă de cicloturism de-a lungul Begăi n-ar face decât să pună în valoare cel mai vestic oraş al ţării..

Valorificarea potenţialului turistic transfrontalier, incluzând piste de cicloturism de-a lungul râului Bega, aval de Timişoara, este o aplicaţie înaintată de Administraţia Bazinală de Apă Banat, în calitate de partener principal al acestui proiect. Consiliul Judeţean Timiş va asigura o cofinanţare în valoare de 52.526,4 euro, precum şi prefinanţare necesară implementării proiectului în condiţiile rambursării ulterioare a acestora din programul IPA România-Serbia.

Bugetul total al proiectului este de 2.352.855 euro, din care partenerului transfrontalier  din Serbia îi revine suma de 246.295 de euro. Conform graficului de derulare al proiectului, se estimează că pe parcursul anului 2012, proiectul are nevoie de o prefinanţare de maxim 50.000 de euro, din bugetul Consiliului Judeţean Timiş. Studiul privind valorificarea potenţialului turistic de-a lungul Canalului Bega România-Serbia şi promovarea investiţiilor prioritare transfrontaliere comune este un  proiect depus de Adetim şi are un buget total eligibil de 400.000 de euro, din care costurile care revin CJT-Adetim sunt de 8.000 de euro.

Cel de-al treilea proiect, intitulat Sprijinirea IMM-urilor  prin dezvoltarea unei infrastructuri e-business în judeţul Timiş şi districtul vecin din Serbia, este o aplicaţie depusă de ADETIM, Consiliul Judeţean Timiş urmând să asigure o cofinanţare  locală de 2% a proiectului în valoare de 21.446 euro din totalul eligibil al bugetului de proiect, de 1.072.310 euro. Proiectele arată frumos pe hârtie. Însă, din păcate, tare greu se pun în practică…

Comentarii

comentarii