Acasă Eveniment PLAN ROŞU de intervenţie în Caraş-Severin. Autocar cu 26 de pasageri, implicat...

PLAN ROŞU de intervenţie în Caraş-Severin. Autocar cu 26 de pasageri, implicat într-un accident pe DN6

DISTRIBUIȚI

Un autocar şi un autoturism s-au ciocnit pe DN 6, la ieşire din localitatea Buchin. Şoferul maşinii a murit, iar din totalul de 26 de pasageri din autocar, trei au fost răniţi, fiind transportaţi la spital.

Reprezentanţii ISU Caraş-Severin au activat, luni dimineaţă, Planul Roşu de Intervenţie după ce un autoturism şi un autocar s-au ciocnit pe DN 6 Caransebeş – Băile Herculane, lîn dreptul localităţii Buchin. Potrivit Infotrafic, pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de drum, şoferul unui autoturism a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, a intrat pe contrasens lovind frontal un autocar care circula regulamentar.

La faţa locului au fost trimise un echipaj SMURD, o autospecială transport victime multiple şi personal, o autospecială de descarcerare şi o autospecială de stingere, opt ambulanţe SAJ şi echipaje ale Poliţiei.

“Din nefericire, șoferul autoturismului a decedat. Din totalul de 26 de pasageri, trei au fost transportați la Spitalul Caransebeș în stare de conștiență. Ceilalți pasageri au fost preluați de un alt autocar”, au precizat oficialii ISU “Semenic”, citaţi de caon.ro.

În zonă se circulă pe o singură bandă, iar restul pasagerilor din autocar au fost preluaţi de un alt autocar.

 

Comentarii

comentarii