Acasă Eveniment Plan roșu de intervenție în vestul țării. Explozie urmată de incendiu la...

Plan roșu de intervenție în vestul țării. Explozie urmată de incendiu la o secţie de încărcare de butelii. 10 persoane au fost rănite

DISTRIBUIȚI

O explozie s-a produs, luni seară, la o secţie de încărcare butelii din localitatea Stei, judeţul Bihor, deflagraţia fiind urmată de un incendiu. Zece persoane au suferit arsuri, arată primele informaţii, iar autorităţile au activat planul roşu de intervenţie.

O explozie urmată de incendiu a avut loc la o secţie de încărcare butelii, în localitatea Stei, judeţul Bihor, a anunțat Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU).

Din primele informaţii, 10 persoane ar fi suferit arsuri corporale de gradele I şi II, arată IGSU.

Pentru eficientizarea misiunii de răspuns, în judeţ a fost activat Planul Roşu de Intervenţie care presupune suplimentarea resurselor medicale la faţa locului.

Salvatorii intervin cu 5 ambulanţe SMURD şi o autospecială de transport victime multiple. În sprijinul militarilor, la locul intervenţiei s-au deplasat şi două echipaje ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă.

Comentarii

comentarii