Acasă Economic Plantele carnivore, o atracţie pentru tot mai mulţi români

Plantele carnivore, o atracţie pentru tot mai mulţi români

DISTRIBUIȚI

Plantele carnivore au devenit, în ultimii ani, o atracţie pentru tot mai mulţi români, printre fanii acestor specii numărându-se şi copiii, care sunt fascinaţi de modul în care sunt prinse insectele dar şi de forma florilor, potrivit Hornbach, unul dintre principalii retaileri locali de materiale de construcţii şi grădinărit. 

„Cererea de plante carnivore a înregistrat un ritm de creştere de la an la an. În fiecare magazin din reţea se află peste 15 specii de plante carnivore, cele mai căutate fiind Dionela Muscipula şi Drosera”, a declarat Mugurel – Horia Rusu, Directorul General al Hornbach România. Pentru a răspunde nevoilor clienţilor, în luna septembrie, în locaţiile Hornbach au fost amenajate zone speciale unde consultanţii oferă informaţii despre îngrijirea plantelor carnivore şi despre cum trebuie alese acestea. Folosite de cele mai multe ori pentru decor, plantele carnivore sunt foarte atractive datorită frumuseţii lor, a formelor şi a culorilor deosebite. Este însă bine de ştiut că, pe cât de frumoase, pe atât de uşor sunt de îngrijit. Acestea pot trăi chiar şi în condiţii mai proaste, în care să nu primească substanţe nutritive, deoarece obţin nitrogen, fosfor şi alte minerale necesare din insectele pe care le prind. În plus, plantele carnivore nu au nevoie de tratarea cu substanţe fertilizatoare. Dincolo de rolul de decor pe care îl au, acestea pot fi folosite şi în domeniul farmaceutic. Spre exemplu, „Roua cerului” poate fi bază de infuzii sau tincturi, fiind recomandată celor care suferă de bronşită, răguşeală, tuse şi astm bronşic. Când vine vorba de modul prin care prind insectele, plantele carnivore se folosesc de peri lipicioşi care ţin în capcană prada. Este însă foarte interesant, potrivit specialiştilor Hornbach, cum „Darlingtonia Californica” (Planta cobră) are încă un truc. Îşi ascunde singură, cu grijă, toate găurile de ieşire din pâlnie şi creează ieşiri false, menite să atragă şi mai multă "hrană". Insecta, în căutarea unei ieşiri, se va afunda tot mai mult în interiorul plantei şi nu va avea nicio şansă de ieşire. Specialiştii Hornbach informează clienţii că o astfel de plantă, dacă este amplasată într-un mediu închis, trebuie "hrănită" cu insecte, însă în niciun caz cu carne, aşa cum greşesc mulţi proprietari. 

Montarea caloriferelor, a doua temă a lunii în magazinele Hornbach
 
Pentru că este perioada în care românii aleg să îşi înlocuiască caloriferele, tot în luna septembrie, Hornbach a amenajat în fiecare magazin o zonă specială unde clienţii pot afla detalii şi primi consultanţă de la specialişti privind alegerea şi montarea radiatoarelor. Cele mai importante criterii de alegere a caloriferelor sunt dimensiunea şi puterea calorică. Potrivit consultanţilor Hornbach, acestea trebuie să fie conforme cu spaţiul destinat încălzirii pentru a avea o eficienţă cât mai ridicată. În ceea ce priveşte montarea caloriferelor, consultanţii Hornbach propun clienţilor să aleagă un perete stabil sau, dacă nu este posibil, să opteze pentru montarea radiatorului cu ajutorul sistemului de fixare pe pardoseală. În acest moment, în fiecare dintre cele cinci magazine Hornbach, clienţii au acces la peste 1 km de radiatoare din oţel şi aluminiu, cu dimensiuni cuprinse între 40 de centimetri şi 3 metri. Analizele Hornbach au arătat că, odată cu achiziţia de radiatoare, cea mai mare parte a clienţilor optează şi pentru o centrală termică alături de întregul circuit format din fitting-uri, filtre, robineţi şi ţevi, pentru termostatul de cameră sau chiar materiale pentru izolaţie. „Acest coş de cumpărături arată că românii sunt tot mai interesaţi de găsirea de soluţii pentru creşterea confortului din locuinţă, optând pentru instalarea de sisteme de încălzire individuală”, a mai completat reprezentantul companiei.
 

Comentarii

comentarii