Un nou scandal s-a declanșat. În forță. Și este un scandal politic. Generat de abuzuri grave ale unor polițiști. Și circumscris comunităților de țigani. Care, mediatic cel puțin, se pare că sunt ținta furiei dezlănțuite a oamenilor de ordine. Iar imaginile pe care le vedem sunt cu adevărat revoltătoare. Sunt țigani snopiți în bătaie în sediile de poliție sau la vedere, deși sunt imobilizați prin încătușare. Va deconta ministrul de Interne Marcel Vela pentru acest aparent război al autorităților împotriva țiganilor?
La fel cum scandalul este de natură politică, și raționamentele care sunt lansate în spațiul public ca urmare a acestor incidente extrem de puternic mediatizate au la bază tot o substanță politică. Prin urmare, întrebarea cheie care se pune și la care trebuie să dăm un răspuns este dacă autoritățile române au declanșat sau nu un război împotriva comunităților de țigani identificate cu clanurile se interlopi.
Aparent, răspunsul este afirmativ. Cu excepția cazului absolut revoltător în care polițiștii au tras cu pistoalele într-o forfecuță, ucigând cu patru gloanțe în spate un tânăr tulburent care nu mai avea nici cea mai mică posibilitate să se apere, toate celelalte cazuri prezentate cu insistență de televiziunile de știri și mediatizate în presa electronică de la sărbătorile pascale până în prezent au avut loc exclusiv în comunități de țigani. Reprezentanți ai acestora au încălcat ordonanțele militare, au organizat petreceri în grupuri mari, de cele mai multe ori în mod ostentativ, filmându-se și arătând că sfidează legile și autoritățile. Iar petrecerile au degenerat în încăierări atât de violente între familii sau clanuri, încât au pus într-un pericol real viața unora dintre ei. Am văzut filme cu acte de o violență greu de imaginat în acest secol în care trăim. Poliția de fiecare dată a intervenit. Uneori a fost acuzată că a făcut-o prea târziu. Cu timiditate. Lăsând până la un punct ca lucrurile să degenereze. Alteori, polițiștii sunt acuzați că au intervenit prea brutal. Încălcând regulamente și legi. Făcând abuzuri. Culmea este că toate cele trei ipostaze sunt reale. Mediatizarea intensă, absolut firească ținând cont de pandemie, de starea cu totul specială pe care o traversează cetățenii României și de periculozitatea unor asemeena evenimente din multiple perspective, a creat impresia că România traversează o perioadă în care resentimentele unei majorități față de minoritatea romă răbufnesc și expresia acestei reacții o vedem în bulanele, cătușele, pumnii și bocancii autorităților. Iar ministrul de Interne Marce Vela este ținta unui asemenea curent de opinie. Ce este și ce nu este adevărat?
Este adevărat că aceste comunități închise de țigani, cărora oficiali nu știu de ce trebuie să le spunem romi, sunt extrem de numeroase în România. Și în general – iată, îmi permit să generalizez – excesiv de agresive. Atât în interiorul lor, cât și în raport cu populația majoritară. Este real faptul că în ultimii 30 de ani atât statul român cât și diferite instituții și organizații internaționale au cheltuit sume enorme de bani pentru a ridica nivelul de cultură și de civilizație, respectiv de comportament al țiganilor din România. Iar rezultatul s-a dovedit a fi, cu câteva excepții, un zero barat. Țiganii nu s-au integrat, în general vorbind, comunităților de români, viața lor, dimpotrivă, s-a enclavizat, iar tipurile de infracțiuni și de comportamente reprobabile semnalate s-au multiplicat, pentru că mulți dintre acești țigani au luat cu asalt statele europene și alte state ale lumii, unde au reușit să îngrozească comunitățile respective și să și-i urce în cap pe cetățenii din acele țări. O bună parte dintre reacțiile de tip extremist sau chiar rasist pe care le vedem în Occident sunt rezultatul comportamentului țiganilor, care au invadat spațiul european și dintre care cei mai mulți sunt proveniți din România. Nici autoritățile din cele mai avansate state europene nu le-au făcut cu ușurință față și de multe ori acestea au fost nevoite să solicite cooperarea în forme multiple a autorităților române. Acestea sunt realități dureroase, pe care trebuie să le privim în față cu mult curaj. Și cu cuvenita responsabilitate.
Din capul locului, trebuie spus că avem ca stat patru tipuri de culpe. 1). Autoritățile din ultimii 30 de de ani au fost incapabile să elaboreze și să orchestreze un plan și un program eficient în vederea ridicării nivelului de civilizație al comunităților de țigani prin educație și prin alte mecanisme. 2). Autoritățile statului român au eșuat în tentativa – dacă au avut-o vreodată – de a controla pe ce mâini murdare s-au scurs sumele uriașe din bani publici europeni sau românești consacrate ridicării nivelului comunităților de țigani. Cine a umflat acești bani? Nu cumva acești bani au contribuit tocmai la formarea și propășirea unor clanuri periculoase? 3). Autoritățile române au eșuat în controlul pe care statul trebuia să-l exercite în interiorul acestor comunități, pentru a monitoriza circuitele financiare, de cele mai multe ori extrem de dubioase, dar și modul în care s-au constituit, s-au dezvoltat și funcționează rețelele de trafic cu carne vie, de trafic internațional de persoane, de trafic cu droguri și cu alte substanțe periculoase, inclusiv rețelele de trafic de armament, patronate de unele clanuri țigănești. 4). La fel cum în România populația majoritară, indiferent de nivelul de provocare, răspunde deseori cu teamă, cu timiditate și cu îngăduință de neînțeles atacurilor din ce în ce mai frecvente pe care le suferă, nici oamenii politici, transformați deseori în turiști internaționali, nu au niciun fel de reacție, deși de-a lungul anilor au putut observa cu ochii lor cum țiganii îi hărțuiau pe cetățenii altor state. Pe turiști. Inclusiv pe acești oameni politici transformați pe turiști.
Pandemia a scos în stradă într-un număr mai mare decât până acum de polițiști și jandarmi, poliție locală și militari. De fiecare dată, echipajele au posibilitatea să filmeze incidentele care au loc. Cetățenii, la rândul lor, indiferent din ce tabără fac parte, înregistrează și ei video asemenea incidente violente. Presa este mai sensibilă decât oricând, relatând cu prioritate situațiile în care comunități mai mici sau mai mari încalcă ordinele militare transformate practic în acte normative, pe care toată lumea trebuie să le respecte. Rezultatul este că s-a creat inevitabil o imagine falsă. Cumva, paralelă cu realitatea. Ca și când în întreaga țară există o debandadă generată de persoane care încalcă legea și cărora poliția nu ar mai fi capabilă să le facă față, iar când încearcă să le facă față, încalcă în mod abuziv procedurile legale. În realitate, numărul incidentelor din perioada sărbătorilor pascale petrecute în acest an este mai mic cu circa 10% decât incidentele din 2019 și cu circa 20% mai mic decât cele din 2017. Ceea ce înseamnă că totuși populația, inclusiv din comunitățile de țigani, respectă acum mai mult legea decât în perioada anterioară. Deci imaginea apocaliptică care ne este prezentată, deși are la bază un interes cât se poate de legitim al presei, este cumva ruptă de tabloul general.
Al doilea adevăr care trebuie spus, indiferent cât i-ar supăra pe unii sau pe alții, este că iată, acum, în momente grele pentru întreaga societate, efectivele instituțiilor care asigură ordinea sunt prezente masiv în teren, acționează relativ promt și, în linii mari, corect. Sigur că, dacă numărul operațiunior de intervenție a crescut exponențial, inevitabil crește și numărul derapajelor. Al abuzurilor. Crește în unele situați și excesul de zel. Sub presiunea evenimentelor și supuși unui stres zilnic, bubuie uneori și nervii poliștiștilor. Și, în aceste condiții, nu puțini dintre ei se fac vinovați de exces de zel sau de abuzuri grave.
Dar este Marcel Vela, ministrul de Interne vinovat? Poate fi acuzat public, așa cum se întâmplă cu un alt demnitar al poliției, care a afirmat zilele trecute că la acțiuni în forță trebuie răspuns proporțional tot în forță? Poate fi acuzat cel care, în definitiv, prin regimul stării de urgență conduce ofensiva împotriva pandemiei, că ar fi inițiat un război împotriva țiganilor? Că i-ar încuraja pe poliștiști să facă abuzuri? În niciun caz. Și iată, spre știința generală, am să dau doar două scurte exemple. Parchetul a fost sesizat și desfășoară în forță împotriva șefului poliției Bolintin Vale o anchetă penală, iar acesta, dacă procurorii vor încheia cu celeritate dosarul, iar judecătorii vor judeca tot cu celeritate și cu dreptate, va fi condamnat penal. Polițistul agresor a fost dat afară imediat din funcția de comandant, funcție în care fusese numi printr-un concurs organizat în decembrie 2019. În cazul IPJ Giurgiu, corpul de control al Inspectoratului General al Poliției desfășoară deja o anchetă, analizând managementul inspectorului șef numit în decembrie 2018 tot în baza unui concurs și despre care se vorbește insistent în județ ca fiind protejatul lui Bădălău. Dar această parte a istoriei cotidiene reale, care nu este la fel de spectaculoasă cum au fost abuzurile filmate pe viu ale unor polițiști, este mai puțin mediatizată.
Nu există în România o ofensivă orchestrată de autorități împotriva comunităților de țigani. Deși există resentimente puternice ale populației față de comportamentul unui număr destul de mare de interlopi, comportament nesancționat și, din păcate, luat de exemplu de mulți dintre membrii respectivelor comunități.
