Acasă National PLOI ŞI VIJELII în toată ţara. Prognoza meteo pentru miercuri şi joi

PLOI ŞI VIJELII în toată ţara. Prognoza meteo pentru miercuri şi joi

DISTRIBUIȚI

metro8iulie

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o informare de instabilitate atmosferică accentuată, valabilă de marţi de la ora 18.00 până miercuri la ora 21.00. În toate judeţele ţării vor fi ploi torenţiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului ce pot lua aspect de vijelie şi, în unele zone, căderi de grindină.

Potrivit informării emise de Administraţia Naţională de Meteorologie, vremea va fi instabilă marţi seară şi în prima parte a nopţii în Banat, Crişana, în zona Carpaţilor Occidentali şi în vestul Carpaţilor Meridionali, iar în cursul zilei de miercuri şi în vestul, nordul şi centrul ţării.

“Instabilitatea atmosferică se va manifesta prin averse ce vor avea şi caracter torenţial, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului ce pot lua aspect de vijelie şi, pe arii restrânse, căderi de grindină”, a precizat ANM.

Cantităţile de apă vor depăşi local 15 litri pe metru pătrat şi izolat 20-30 de litri pe metru pătrat.

Instabilitatea atmosferică se va accentua treptat în majoritatea regiunilor, dar îndeosebi în cele vestice, nordice şi centrale, unde vor fi înnorări temporar accentuate, averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului ce pot lua aspect de vijelie. Cantităţile de apă vor depăşi local 15 l/mp şi izolat 20…30 l/mp şi vor fi condiţii de grindină. În restul teritoriului astfel de fenomene se vor semnala pe spaţii mai restrânse. Maximele termice, în scădere în cea mai mare parte a ţării, dar cu precădere în jumătatea de vest, se vor încadra între 24 şi 31 de grade, iar temperaturile minime vor fi cuprinse între 12 şi 21 de grade.

JOI

Vremea va fi uşor instabilă după orele amiezei în zonele de munte şi în partea de nord-est a ţării, unde vor fi unele înnorări şi local ploi de scurtă durată. Spre seară, însă, gradul de instabilitate atmosferică va creşte, vor fi înnorări accentuate, averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului, mai frecvente în Banat, Oltenia, Muntenia şi Moldova şi cu caracter local în restul teritoriului. Cantităţile de apă pot fi mai însemnate şi vor fi condiţii de grindină. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 25 şi 32 de grade, iar cele minime între 12 şi 21 de grade.

Sursa

Comentarii

comentarii