Zilele trecute, Timișoara arăta ca o urbe prăfuită, murdară, cu praful deja ”înghețat” la marginea bordurilor, cu praful în plămânii noștri, ai timișorenilor, pacienții permanenți ai cabinetelor de alergologie și pneumologie. Eu am așteptat, recunosc cu smerenia Postului Mare, ca Timișoara să revină la fața sa de acum 15-20 de ani. Ce visuri! Am ajuns să ne bucurăm că plouă, că ne spală Cerul străzile, aleile, bulevardele. Îndoiala mea legată de un administrator public din București (nici nu contează numele lui) se decodifică puțin câte puțin. Cum o să-i pese lui de afecțiunile timișorenilor? Praful luat de vânt sau praful înțepenit la marginea drumurilor era unul din subiectele pentru care-l criticam pe Nicolae Robu, sistematic. Este murdară Timișoara, lumea postează minut după minut imagini cu pubele pline și răsturnate, murdărie lipită de drum, chiar în centru, ca să nu mai vorbim despre resturile de la porumbei și ciori, hrăniți aberant de către ”sărmanii oameni buni”. Praful este acum transformat într-un fel de ”noroi de oraș” cum îl numesc urbaniștii, când se va usca, va fi la fel. Surse din primărie susțin că puțina curățenie ce se face în oraș va fi diminuată, pentru că… nu ar fi bani! Curățenia, cel mai important element al imaginii unui oraș, este neglijată de oameni care nu iubesc Timișoara. Neglijența, nepăsarea, uitarea obiectivelor promise și propuse, lipsa acelui manager de cartier despre care s-a vorbit în campania electorală și care, vorba lui Caragiale, ”lipsește cu desăvârșire”, toate sunt într-un șirag de mărgele ieftine, la gâtul unei fete frumoase, care nu are habar că este dintr-o familie nobilă. Timișoara, ea este piesa de valoare, restul este doar o listă de nume care s-au perindat prin ea. Sau care se perindă. Unii au lăsat urme demne de admirație, alții, doar praful și amintirea sa.
Plouă. Singura șansă a Timișoarei și a timișorenilor de a avea un oraș cu străzi spălate. Aproape ne vine să mergem desculți prin ploaie, dar este prea frig. Aș vrea să ne bucurăm ca niște copii într-un oraș pe care lumea îl știa a fi fost ”Orașul florilor”, ”Orașul trandafirilor”, ”Mica Viena” și care acum este o imitație a propriilor noastre visuri și reprezentări. Orașul închis aproape total din vina unui virus pervers și ascuns mai așteaptă o schimbare. Mă întreb cât este de curat în casele celor care cred că Timișoara nu are nevoie de mai multă curățenie? Mă întreb cât este luminoasă casa celor care cred că Timișoara poate fi acoperită de ”întunericul murdăriei”?
Plouă. Dar și asta se va opri!
