Acasă Politica PNL şi PSD prezintă rezultatele sondajelor interne săptămâna viitoare

PNL şi PSD prezintă rezultatele sondajelor interne săptămâna viitoare

DISTRIBUIȚI

Vine vremea în care sondajele care se fac în PNL şi PSD vor fi dezvăluite. Deşi sondajul în PNL, în privinţa candidatului la primărie şi consiliul judeţean, s-a terminat, aceştia aşteaptă data la care va anunţa şi PSD – partenerul din USL alături de PC – rezultatele sondajului, pentru a face acest lucru împreună. PSD  va prezenta rezultatele sondajului alături de PNL, săptămâna viitoare. „Vom face toate eforturile pentru ca alianţa USL să poată funcţiona în condiţii cât mai bune, în Timiş. Există dorinţa să fim un tot unitar, pentru a câştiga alegerile din 2012. Sunt convins că vom câştiga alegerile. Sunt terminate sondajele şi de la PSD. Alaltăieri (n.r. – marţi) s-a terminat intervievarea din teren. Sunt convins că joi, cel mai tîrziu, să ne putem pune de acord prin sondajul pe care-l au dânşii şi să fie prezentate aceste sondaje în mod comun, paralel, să ne uităm foarte atent la ceea ce vor oamenii. Mai puţin la ceea ce vor politicienii, va trebui să schimbăm puţin placa…”, a spus Titu Bojin, preşedintele PSD Timiş.

 „Trebuie să promovăm programe politice care să pornească de la cetăţeni”

„Noi, USL, suntem hotărâţi să depunem toate eforturile pentru a câştiga alegerile locale şi parlamentare în 2012. Vrem să transformăm, până la urmă, în voturi tot capitalul de încredere pe care, de-a lungul timpului, am reuşit să îl constituim în raport cu concetăţenii noştri. Este timpul să ştim cât mai bine ce-şi doresc de fapt cetăţenii şi asta să facem – asta înseamnă a face în mod direct politică. Trebuie să promovăm programe politice care să pornească de la cetăţeni, să fie în acord cu aşteptările cetăţenilor”, a spus Nicolae Robu, preşedintele PNL Timiş.

 

Comentarii

comentarii