Acasă Actualitate Podul de Fier din Timișoara va fi transformat în Street Delivery. Timp...

Podul de Fier din Timișoara va fi transformat în Street Delivery. Timp de trei zile devine scenă pentru promovarea artei, sportului și creativității

DISTRIBUIȚI

Între 20 și 22 septembrie 2024, Podul de Fier din Timișoara va fi transformat într-un loc de întâlnire deschis tuturor, cu ocazia celei de-a XVII-a ediții a evenimentului Street Delivery.

“Organizată sub conceptul Între-GEN, această ediție promite să aducă împreună energiile creatoare ale generațiilor Z și Millenials, dar și pe toți cei care cred în puterea conversațiilor, diversității și a comunității”, spun organizatorii.

Tema ediției din acest an, Între-GEN, își propune să depășească barierele dintre generații, creând un spațiu în care tinerii și adulții să se poată întâlni, să colaboreze și să împărtășească idei. Într-o lume în care distanțele dintre oameni par să crească și conexiunile să fie tot mai fragile, Street Delivery este un apel la unitate și la redescoperirea legăturilor esențiale.

În decursul celor trei zile, Podul de Fier va deveni scena unor activități diverse, menite să promoveze arta, sportul și creativitatea.

Participanții se pot aștepta la intervenții artistice în spațiul public, ateliere creative pentru toate vârstele, un meci de baschet între librari și scriitori, jam sessions cu DJ locali și concerte

Street Delivery este un eveniment manifest, inițiat de Fundația Cărturești și Ordinul Arhitecților din România, prin care sunt create legături între diferitele paliere urbane, cu scopul de a oferi spații care oferă locuitorilor săi siguranță, acceptare și toleranță socială.

Podul de Fier a fost montat pe actualul loc în 1917

Jancsó Árpád, autorul cărţii “Istoricul podurilor din Timișoara”, susţine că podul a fost proiectat să se construiască prin reutilizarea pieselor metalice ale fostului pod Hunyadi, fiind alocată suma de aproximativ 70.000 de coroane.

Societatea de căi ferate de stat austro-ungare a terminat demontarea podului Hunyadi în 5 aprilie 1913.

Până în data de 31 octombrie 1914, s-au terminat fundaţiile şi o parte din elevaţii. Din cauza războiului, lucrările au stagnat o vreme, iar în 1916 Oficiul ingineresc a fost însărcinat să contacteze Societatea de căi ferate pentru reluarea urgent lucrările, deoarece piesele metalice depozitate pe malul Begăi timp de trei ani au început să se degradeze

Podul a fost terminat în 1917, însă înălţimea prea mare, în ciuda frumuseţii sale, a fost un handicap care l-a condamnat să fie utilizat doar de către pietoni.

Legenda locală spune – fără să existe dovezi clare sau schiţe – că acest pod metalic care păstrează nealterate unele elemente orginale de construcţie ar fi fost ridicat pe baza unui desen original al celebrului Gustave Eiffel, cel care a proiectat cunoscutul Turn Eiffel din Paris.

Comentarii

comentarii