Acasă Sport Poli a zdrobit pe Avântul Topolovăţu Mare cu 9:1, într-un meci amical...

Poli a zdrobit pe Avântul Topolovăţu Mare cu 9:1, într-un meci amical de fotbal

DISTRIBUIȚI

Poli Timișoara a reuşit o victorie măreață cu liderul Ligii a V-a Timiş, seria a III-a, într-un meci disputat, miercuri, pe o vreme caldă, dar cu un vânt puternic.

Scorul a fost deschis repede de Rosenblum, după un corner (min. 5), dar oaspeţii au beneficiat de un penalty prin care au restabilit egalitatea (min. 6). Alb-violeţii au revenit în avantaj graţie reuşitei de efect, de la marginea careului, a lui Peter (min. 17), iar imediat s-a trecut şi Popa pe lista marcatorilor, insistenţele sale dând roade (min. 19). Staicu a fost faultat apoi în careu şi tot el a transformat penalty-ul (min. 22), iar scorul pauzei a fost stabilit de Daminuţă, servit în careu de Peter (min. 41).

Meciul s-a disputat pe aceleaşi coordonate în repriza secundă, iar alb-violeţii au înscris rapid alte trei goluri. Întâi, un autogol al adversarilor a ridicat scorul la 6-1 (min. 48), ca apoi Românu să înscrie două goluri (min. 53 şi min 61) de la limita careului. În echipa noastră au fost efectuate apoi o serie de modificări, dar şi aşa ocaziile au continuat să apară la poarta adversă. Unicul gol până la final l-a înscris Toboşaru, după o fază prelungită de atac (71), dar Dincă, Toboşaru şi de două ori Daminescu au avut alte bune ocazii de a înscrie -a explicat Levente Balint.

Ultimul amical al pre-sezonului are loc sâmbătă, cu Sânnicolau Mare, de la ora 11.

Comentarii

comentarii