Acasă Sport Poli Timișoara se va reuni la mijlocul lunii viitoare

Poli Timișoara se va reuni la mijlocul lunii viitoare

DISTRIBUIȚI

Fotbaliștii echipei din Liga a II-a Politehnica Timișoara vor avea parte de mai bine de o lună de vacanță, conducerea clubului timișorean anunțând că lotul alb-violet se va reuni pe 15 ianuarie, pentru a pregăti reluarea luptei pentru promovare în prima ligă. Eliminată din Cupa României, singurul obiectiv al Politehnicii este câștigarea Ligii a II-a, pentru a păstra șanse ca de la anul să poată evolua în prima ligă. În ceea ce privește lotul de jucători, oficialii grupării alb-violete au anunțat că toți jucătorii Politehnicii pot fi cumpărați, niciun fotbalist neavând prioritate la transfer. Cu toate că au fost intens curtați de echipe din campionatul românesc, Goga, Sepsi sau Curtean au destule șanse ca și în returul ligii secunde să joace sub tricoul Politehnicii. Cu toate că este cea mai tânără echipă din eșalonul secund, conducătorii Politehnicii vor ca din retur să introducă în circuitul primei echipe fotbaliști tineri, provenițI din propria curte. Conducătorii echipei bănățene speră să poată să-și achite datoria de peste 4 milioane de euro prin transferurile lui Goga și Curtean, însă cei doi jucători pot pleca doar dacă echipa timișoreană primește banii pe care îi cere. În ceea ce-l privește pe Sepsi, fotbalistul își dorește să rămână în continuare la gruparea alb-violetă, însă totul depinde dacă Poli va plăti restul de sumă restantă echipei portugheze Benfica.
 

Comentarii

comentarii