Acasă Actualitate Poliția Locală a aplicat peste 300 de somații persoanelor juridice pentru a-și...

Poliția Locală a aplicat peste 300 de somații persoanelor juridice pentru a-și curăța trotuarele de zăpadă și gheață

DISTRIBUIȚI

Pentru că, în ultimele două zile, a nins continuu, iar trotuarele din Timişoara au fost acoperite cu zăpadă, poliţiştii locali au aplicat sute de somaţii societăţilor comerciale, dar şi asociaţiilor de locatari pentru a-i determina pe aceştia să cureţe zăpada din faţa imobilelor în care locuiesc sau în care îşi desfăşoară activitatea.

Atât agenţii econmici, cât și asociațiile de locatari și proprietari au obligația să asigure îndepărtarea zăpezii și gheții de pe trotuare, din dreptul clădirilor în care își desfășoară activitatea sau locuiesc. Zăpada și gheața se vor depune pe carosabil lângă bordură, fără să împiedice circulația și scurgerea apei în sistemul de canalizare. Nerespectarea acestor prevederi se sancționează cu amendă de la 1.500 lei la 2.500 lei pentru persoane juridice și de la 500 la 1.000 lei pentru persoanele fizice și asociații de locatari sau proprietari. Într-o primă fază, în cursul zilei de sâmbătă, 8 decembrie, și duminică, 9 decembrie, au fost aplicate peste 300 de somații societăților comerciale de pe arterele Calea Martirilor, Brâncoveanu, Republicii, Aradului, Cetății, Aradului, Proclamația de la Timișoara, Eroii de la Tisa, Simion Bărnuțiu, Take Ionescu, Complexul Studențesc, Ion Ionescu de la Brad. În cursul zilei de luni, 10 decembrie, s-au aplicat în continuare somații, acționându-se cu precădere în cartiere. Poliția Locală Timișoara face apel către cetățenii orașului și către asociațiile de proprietari sau locatari de a înlătura de pe trotuarele din fața imobilelor în care locuiesc zăpada ori gheața existentă.

 

Comentarii

comentarii