Acasă Eveniment Poliţiştii comunitari au confiscat peste o tonă de zdrenţe scoase la vânzare

Poliţiştii comunitari au confiscat peste o tonă de zdrenţe scoase la vânzare

DISTRIBUIȚI

Pieţele Iosefin şi Doina şi Podul Dacilor au fost luate cu asalt, în dimineaţa zilei de joi, de numeroşi poliţişti comunitari, care au împărţit amenzi persoanelor care comercializau haine şi obiecte uzate în locuri nepermise. Pe lângă cele 15 sancţiuni aplicate, în valoare totală de 20.000 de lei, comunitarii au confiscat 1.113 kilograme de haine şi obiecte uzate. Jumătate din cantitate fusese deja abandonată de proprietari, care au dispărut din zonă la vederea agenţilor. „Poliţiştii comunitari au aplicat un număr de nouă sancţiuni contravenţionale în valoare de 9000 lei, conform Legii 12/1990 actualizată, patru sancţiuni în valoare de 600 lei, conform Legii 61/1991 republicată, persoanelor care au făcut scandal, şi o sancţiune în valoare de 500 lei conform HCL 371/2007 unei persoane care a rupt procesul verbal întocmit şi l-a aruncat pe jos”, spune Daniela Seracin, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Comunitare Timişoara, explicând că acţiunile de acest gen vor continua, deoarece mormanele de haine şi obiecte uzate expuse la vânzare reprezintă adevărate focare de infecţie, iar comercializarea lor pe trotuare şi în locuri neautorizate contravine legii.

Comentarii

comentarii