Acasă Actualitate Poliţiştii din Timiş – la datorie şi de sărbători

Poliţiştii din Timiş – la datorie şi de sărbători

DISTRIBUIȚI

amenzi politiePeste 300 de poliţişti vor acţiona zilnic, pentru un Revelion în siguranţă, în scopul menţinerii ordinii şi liniştii publice. Ca urmare a măsurilor întreprinse în zilele de Crăciun, anul 2012 poate fi considerat cel mai „liniştit” în privinţa evenimentele grave săvârşite în această perioadă. În perioada 22- 26 decembrie, peste 300 de poliţişti au acţionat pe raza judeţului Timiş, în scopul prevenirii şi combaterii evenimentelor care pot afecta liniştea cetăţenilor. Astfel, au fost constatate 37 de infracţiuni, aplicate 493 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 93.460.

În aceeaşi perioadă, poliţiştii rutieri au reţinut în vederea suspendării 47 de permise de conducere, pentru neacordarea de prioritate pietonilor şi vehiculelor, nerespectarea limitelor legale de viteză, conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice şi nerespectarea regulilor privind efectuarea manevrei de depăşire. La final de an, peste 300 de poliţişti vor fi la datorie, pentru a preveni faptele antisociale. Tot zilele acestea, poliţiştii din cadrul Secţiei Regionale Transporturi Timişoara vor patrula zilnic pe trenuri, în staţii şi triaje de cale ferată, precum şi în aeroporturi, în scopul prevenirii oricăror evenimente neplăcute, în care ar putea fi implicaţi călătorii.

 

Comentarii

comentarii