Acasă Actualitate Poliţiştii locali au dat amenzi de peste 40.000 de lei comercianţilor din...

Poliţiştii locali au dat amenzi de peste 40.000 de lei comercianţilor din Euro 2

DISTRIBUIȚI

Timp de două zile, agenţii locali din Timişoara i-au controlat pe comercianţii din Euro 2. Oamenii legii au vrut să vadă dacă comercianţii care vând în acest loc deţin documente de provenienţă a mărfii. În cele două zile au fost verificate 5 societăţi comerciale, unde au fost descoperite mai multe nereguli. Poliţiştii au aplicat trei sancţiuni contravenţionale în valoare de 31.000 lei pentru comercializarea de mărfuri fără a deţine acte de provenienţă şi o sancţiune contravenţională în valoare de 10.000 lei pentru expunerea spre vânzare sau vânzarea de mărfuri cu termen de valabilitate expirat. Pe lângă aceste amenzi, agenţii locali au confiscat 60 de pachete cafea, 12 bucăţi pastă de dinţi, 44 kg. căpşuni, 30,5 kg ciuperci, 133 kg de dovlecel, 810 ouă, 99 pachete paste făinoase şi o tonă de sare grunjoasă, bunuri care au fost predate organelor fiscale în vederea valorificării.

Comentarii

comentarii