Acasă Eveniment Poliţiştii timişoreni au descoperit, sâmbătă, în portbagajul unui autoturism, cadavrul tranşat al...

Poliţiştii timişoreni au descoperit, sâmbătă, în portbagajul unui autoturism, cadavrul tranşat al unui bărbat / UPDATE: Unul dintre studenţii suspecţi şi-a tăiat venele

DISTRIBUIȚI

Fcarmen bejan suspecta de crima comisa la caminul 2 medicinaOTO: Carmen Bejan suspecta de crima comisa la Caminul 2 Medicina

Tânărul student la Universitatea de Medicină din Timişoara, suspect, alături de colega din camera de cămin că ar fi tranşa un bărbat în vârstă de 65 de ani, a fost găsit de poliţişti într-un apartament din Timişoara, tânărul fiind acum în spital, după ce a încercat să-şi taie venele.

Tânărul, Sergiu Florea, de 20 de ani, student la UMF din Timişoara, a fost găsit de poliţişti într-un apartament din Timişoara, în care se ascundea. Poliţia a descins în locuinţă, l-a găsit pe tânăr, însă acesta s-a închis în baie, unde a încercat să-şi taie venele. A fost transportat de urgenţă la Spitalul Judeţean din Timişoara, transmite corespondentul NewsIn.

„Băiatul a ajuns la noi în urgenţă la noi panicat. E echilibrat acum, conştient, cu multiple plăgi tăiate, probabil prin autoagresiune”, a declarat şeful Unităţii de Primire a Urgenţelor Spitalului Judeţean din Timişoara, Mihai Grecu.

Tânărul le-ar fi spus poliţiştilor că nu el l-a omorât pe bărbat, ci prietena lui, colega din căminul studenţesc, cu care a fost văzut în timp ce căra un geamantan şi mai multe plase în autoturismul parcat în faţa căminului UMF.

Datele de identificare ale celor doi studenţi fuseseră trimise în toate judeţele, pentru ca poliţiştii să-i poată identifica. Potrivit purtătorului de cuvânt al IJP Timiş, Sergiu Rus, primele cercetări indică că bărbatul ucis, în vârstă de 65 de ani, de etnie romă, ar fi venit în camera de cămin în care se presupune că s-a petrecut crima, pentru a întreţine relaţii sexuale.

Directorul administrativ al Universităţii de Medicină din Timişoara este marcat de incident şi declară că totul pare desprins dintr-un film prost. „Niciodată nu mi-am putut imagina că există aşa ceva, pentru că noi, la Medicină, nu avem probleme deosebite, studenţii au preocupări, e o facultate destul de grea, nu avem probleme cu chefuri sau scandaluri. Fata (n.r, suspecta, care locuia pe perioada verii în căminul UMF) nu a creat probleme până acum în căminul în care locuia. Dimineaţă m-a sunat un coleg de-al meu, nu a putut intra în camera de cămin pentru că era un cordon de poliţie. Nu îmi vine să cred, parcă e dintr-un film prost”, a declarat, sâmbătă, corespondentului NewsIn, directorul administrativ al UMF Timişoara, Filip Fiat.

Potrivit sursei citate, fata, Carmen Bejan, este studentă la UMF, venită din Ineu, judeţul Arad, iar băiatul cu care a fost văzută cărând bagajul cu trupul bărbatului ucis este din zona Haţegului. „Ambii sunt născuţi în 1989, deci nu pot să fie decât în anul I sau II. Ea stătea în căminul 6 şi a solicitat să rămână peste vară în oraş, aşa că am lăsat-o în căminul care a rămas deschis în această perioadă”, a mai spus Fiat.

Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Timiş, totul a fost descoperit în jurul orei 04.30, când doi tineri, un băiat şi o fată, au fost văzuţi ieşind din cămin cu un geamantan voluminos şi cu câteva plase, pe care le-au pus în portbagajul unei maşini Mercedes, de culoarea neagră, parcat în faţa căminului. Portarul a văzut nişte urme de sânge şi a alertat poliţia. Agenţii au găsit în geamantan trupul bărbatului, cu un căluş în gură, iar picioarele lui erau într-o plasă. Într-o altă pungă- hainele bărbatului. Autoturismul este înmatriculat în Germania. Poliţiştii spun că tinerii sunt de negăsit, iar telefoanele lor mobile sunt închise.

Poliţiştii timişoreni au descoperit, sâmbătă, în portbagajul unui autoturism Mercedes cadavrul tranşat al unui bărbat de 65 de ani.
Poliţiştii au fost anunţaţi de paznicul unui cămin studenţesc al Universităţii de Medicină din Timişoara, după ce a văzut doi tineri, un băiat şi o fată, cărând un bagaj voluminos, din care s-au scurs câteva urme de sânge.
"În jurul orei 4.30, portarul de la medicină a observat doi tineri care cărau un bagaj mare. A văzut nişte urme de sânge care duceau la un Mercedes, a anunţat poliţia, iar noi, când am deschis portbagajul, am găsit într-o valiză trupul unui bărbat de 65 de ani. În altă pungă se găseau picioarele lui. Avea în gură un căluş, o cârpă. Autoturismul este înmatriculat în Germania. Tinerii nu sunt de găsit, pentru că au fugit imediat ce au cărat valiza din camera de cămin în maşină. Poliţia încearcă să formeze un cerc de suspecţi şi verifică identitatea tinerilor care locuiau în acea cameră", a declarat sâmbătă Sergiu Rus, purtător de cuvânt IPJ Timiş.
Poliţiştii timişoreni care anchetează cazul au declarat că nu s-au mai confruntat cu o crimă de acest gen.
Sursa: NewsIn
 

Comentarii

comentarii