Acasă Sport Politehnica Timișoara se pregătește pentru Liga a II-a, în Ungaria

Politehnica Timișoara se pregătește pentru Liga a II-a, în Ungaria

DISTRIBUIȚI

Formația bănățeană de fotbal Politehnica Timișoara a plecat, la începutul săptămânii, în cel de-al treilea cantonament al verii. Dacă în primele două stagii de pregătire, alb-violeții s-au antrenat cu gândul la Liga I și Cupele Europene, acum, în ultimul cantonament al verii, jucătorii timișoreni se antrenează cu gândul la eșalonul secund al campionatului intern. Echipa de pe Bega a suferit transformări majore de la cantonamentul din Austria, de la club plecând printre cei ai buni jucători din sezonul trecut și tehnicianul Dușan Uhrin Jr., astfel că acum Politehnica se află în plin program de reconstrucție. Oficialii clubului bănățean au numit deja cuplul de tehnicieni ce va conduce pregătirile din cantonamentul din Ungaria: Vali Velcea și Ilie Rotariu fiind de acum responsabili cu alcătuirea unei echipe capabile să se bată la promovare din Liga a II-a. Cei doi tehnicieni îi cunosc cel mai bine atât pe jucătorii rămași la club, cât și pe cei promovați de la echipele de juniori ai Politehnicii, astfel că sunt cei mai indicați pentru preluarea echipei timișorene. Alb-violeții se vor pregăti în Ungaria până la finalul acestei săptămâni, pentru ca, sâmbătă, echipa timișoreană să dispute un amical cu echipa din Debrecen. Din lotul deplasat de Poli în Ungaria fac parte nu mai puțin de 25 de fotbaliști, dintre care mai bine de jumătate nu depășesc vârsta de 25 de ani. În cantonamentul din Ungaria nu vor fi prezenți alături de echipă Pantilimon, Luchin și Ilie, cei trei fotbaliști fiind convocați la echipa națională a României.
 

Comentarii

comentarii