Acasă Administraţie Poliția Locală, alături de Retim, Primăria Timișoara și Direcția Apelor îi invită...

Poliția Locală, alături de Retim, Primăria Timișoara și Direcția Apelor îi invită pe timișoreni la acțiunea voluntară de igienizare a malurilor Canalului Bega

DISTRIBUIȚI

În urma misiunilor de patrulare, polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului au constatat că pe malurile Canalului Bega, pe zona verde dintre canal si carosabil, cât și pe luciul de apă, sunt dispersate cantități mari de deșeuri. Acest fenomen imprimă zonei un aspect vizual neplăcut, în contextul în care, odată cu încălzirea vremii, Canalul Bega este foarte animat, mulți timișoreni alegând acest mod de recreere. Pentru a reda zonei un aspect civilizat, Direcția Poliției Locale va organiza sâmbătă, 15.05.2021, o acțiune voluntară de igienizare a Canalului Bega, atât pe maluri cât și pe luciul de apă, între Uzina de Apă și Podul Modoș, fiind sprijiniți de Primăria Municipiului Timișoara,  RETIM Ecologic Service S.A și Direcția Apelor Banat. De altfel, la acțiune pot participa și timișorenii care doresc să redea, alături de autorități, un aspect plăcut acestui simbol al orașului, Canalul Bega. Întâlnirea voluntarilor va avea loc în data de 15.05.2021, la ora 08:45, la intrarea în Uzina de Apă de pe str. Rozelor.  

Comentarii

comentarii