Acasă Actualitate Poliția Locală atenționează că s-au schimbat sensurile de mers pe mai multe...

Poliția Locală atenționează că s-au schimbat sensurile de mers pe mai multe străzi din Timișoara

DISTRIBUIȚI

Direcția Generală a Poliției Locale Timișoara aduce la cunoștință conducătorilor auto că, în urma deciziilor Comisiei de Circulație din cadrul Primăriei Timișoara și ale Poliției Rutiere, la nivelul municipiului s-au schimbat sensurile de mers pe mai multe străzi.

Din aceste zile, strada Cozia are sens unic pe sensul de mers dinspre Arieș spre Drubeta, iar Strada Memorandului are sensul de mers dinspre Drubeta spre Arieș, fiind modificări și pe străzile adiacente. 
Polițiștii locali din cadrul Serviciului Rutier se află în zonă pentru a îndruma conducătorii auto și pentru a-i atenționa cu privire la schimbările privind sensurile de circulație. 
 
De asemenea, Strada Traian Lalescu a devenit, de săptămâna trecută, stradă cu sens unic dinspre Victor Babeș spre Vasile Pârvan, iar Strada Sabin Drăgoi a devenit cu sens unic de la Bogdan Petriceicu Hașdeu până la Piața Sfântul Nicolae. Facem precizarea că potrivit OUG 195/2002 cu modificările și completările ulterioare, se interzice circulaţia participanţilor la trafic pe sectoarele de drum public la începutul cărora sunt instalate indicatoare ce interzic accesul, sancțiunile fiind între 290 și 435 lei și 2 puncte penalizare la permis. Polițiștii locali au aplicat, în ultima perioadă, 27 de sancțiuni pe această linie în mai multe zone ale orașului.

Comentarii

comentarii