.jpg)
Se spune, adesea, că politica este „cineva” care creează fie senzaţia de scârbă, fie de entuziasm, fie că este consumatoare de prea multă energie, fie că este o… curvă. Politica produce efectul vedetismului, uneori autentic, alteori fals, total fals. Dacă privim spre Bucureşti, avem cazurile EBA, Becali, ba, la un moment dat, chiar Oana Zăvoranu era „mare” purtătoare de cuvânt a PRM, cu buna încuviinţare a tribunului C.V.Tudor, şi lista poate continua. Din multiple cazuri, unele mai caraghioase decât altele, ne alegem, de cele mai multe ori, cu senzaţia de suprasaturaţie.
Din păcate, viaţa noastră depinde prea mult de politică. Votarea legilor, deciziile, hotărârile guvernamentale nu sunt altceva decât expresii ale politicului în viaţa noastră. Cine face posibil acest lucru? Oamenii. Numai oamenii. Ei sunt cei care pot face lucruri măreţe sau urâte, ei au fie inteligenţă şi discernământ, fie laşităţi şi prostie (cât carul!), ei ne schimbă viaţa în bine sau în rău. Recentele plieri din politică, cele mai interesante pentru noi fiind cele de aici, de la Timişoara, sunt cu efecte multiple. Este adevărat că Piaţa Victoriei (Operei) din Timişoara, prin vocile protestatarilor, a cerut, limpede, lege împotriva traseismului politic. Şi, personal, chiar cred că acest demers ar genera clarificarea lucrurilor, ar face posibilă creşterea încrederii în politică, aşa cum este ea făcută la noi. Problema este că acum interesul naţional este mai mare decât capacitatea de vizualizare a traseiştilor, comparativ cu acei politicieni care nu au mai avut glas în propriile lor partide (cazul Sorin Frunzăverde). Nu se poate compara plecarea lui Sorin Frunzăverde cu altele, pentru simplul motiv că plecarea sa este forma protestatară în propria ogradă politică, pe când alţii au fost deja la cel puţin patru partide! Asta este revoltător! Lăsând cazurile extrem de sonore deoparte, m-aş opri la cazul Marius Cristian Dugulescu, recent intrat în PNL, care a fost supus unui atac agresiv, public, atât din partea unor colegi, jurnalişti (respect dreptul fiecăruia la opinie, desigur), dar şi din partea unor politicieni. De ce? De ce nu a fost atacat Gheorghe Ciobanu, el însuşi un” expert” al figurilor de stil în politica de Banat, prin coroborare cu cea de Dâmboviţa, dar ambii mai au mult până la alegerile generale. Ce avem în faţă? Pe de o parte, moţiunea de cenzură, or USL a decretat clar: după moţiunea de cenzură, se închid porţile primirilor, iar pe de altă parte, poate asta ne priveşte cel mai mult, acum: alegerile locale! Voturile pe care Dugulescu le poate aduce, datorită unei statornice relaţii cu cetăţenii neoptrotestanţi, abia asta sperie! Voturile acestea vor merge spre Robu, la Primăria Timişoara, spre Bojin, la CJT. Aşa că Marius Dugulescu va primi cele mai multe flori, dacă va fi bine pentru USL şi cei mai mulţi pumni din partea PDL, la pachet cu PNŢ – Pavelescu, suportul lui Ciuhandu. Este firesc ca atacurile să vină din mult prea multe direcţii. Viaţa publică îi face pe politicieni (dau nu numai) ba iubiţi, ba urâţi de cei din jur. Dacă scopul pentru această unire este unul în perimetrul comunităţii, adică o nouă conducere la Primăria Timişoara, un aer nou în pânzele schimbării, atunci Dugulescu va primi lauri şi flori. Până atunci, poate mai trebuie să aştepte şi să facă antrenament pentru poziţia celui atacat. Ştiu sigur că nu am avut niciodată informaţii despre Dugulescu ca despre alţi politicieni, implicaţi în „decuparea” bugetelor de autostrăzi, bani europeni, şi alte mizerii. Cred că merită, totuşi, creditul celor care l-au asimilat.
