Mai mulți polițiști locali din Arad sunt acuzați ca au torturat un drogat, iar apoi bărbatul a murit. Unul dintre polițiști a fost reținut azi noapte.
În urma audierii polițistului local, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, procurorul de caz a decis reținerea acestuia pentru o perioadă de 24 de ore, iar joi va fi prezentat judecătorului de drepturi și libertăți cu propunere de arestare preventivă.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad a transmis că cercetează un caz în care un polițist local în vârstă de 29 de ani este acuzat de infracţiunii de tortură cu moartea victimei, prev. de art.282 al.1 lit.b şi al.3 C.pen.
La data de 14.07.2023, martorul I. G., administrator la S.C A. G. S.R.L (casă de schimb valutar), având punctul de lucru în Piața Gării din mun. Arad a sesizat telefonic Poliția Locală Arad despre comportamentul agresiv al unei persoane de sex masculin ce consuma substanțe halucinogene din pungă și agasa trecătorii.
Urmare a apelului telefonic, la scurt timp, la fața locului a intervenit un echipaj din cadrul B.O.P.I. al Poliției Locale Arad, format din 3 (trei) polițisti locali, respectiv agentul L F-N., agentul G. C. și agentul F.C.N., care după ce au imobilizat și încătușat persoana vătămată prin folosirea forței fizice, au condus-o la sediul D.G.P.L Arad, în vederea identificării si sanctionării contravenționale.
La sediul D.G.P.L Arad, situat pe Calea Victoriei din mun. Arad, echipajul ajunge la orele 20:10, unde în parcarea interioară, doi dintre membri echipajului exercită acte de violență asupra persoanei vătămate, care era încătușată cu mâinile la spate. Agentul L. F-N i-a aplicat persoanei vătămate mai multe lovituri cu piciorul în zona capului, iar agentul G.C. i-a aplicat persoanei vătămate o lovitură cu piciorul în partea posterioară, înainte ca aceasta să fie condusă în sediu, aspecte surprinse de către camerele de supraveghere video instalate pe exteriorul clădirii.
Ulterior, persoana vătămată, încătușată cu mâinile la spate a fost condusă de către agentul L. F-N în incinta sediului, într-un birou care nu este prevăzut cu sistem de supraveghere video. În interior, agentul L F-N, a exercitat acte de violență asupra persoanei vătămate, iar aceste aspecte au fost înregistrate de camerele de supraveghere video instalate în incinta sediului. Din imagini se poate observa că agentul L avea în mâna dreaptă un obiect, care posibil să facă parte din dotarea acestuia, respectiv o tonfă.
În jurul orelor 20:42, la sediul D.G.P.L Arad, la solicitarea agentului F C, a sosit un echipaj medical din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță, iar ulterior, în jurul orelor 20:55 a sosit un echipaj din cadrul SMURD. În jurul orelor 21:12 se pot observa imagini în care persoana vătămată este scoasă pe targă din sediu de către personalul medical și transportată la UPU din cadrul S.C.J.U Arad, unde la data de 15.07.2023 a fost declarat decesul de către personalul medical.
După ce iniţial a fost sesizată P.M.A. – B.I.C. de către secţia UPU din cadrul S.C.J.U.Arad, a fost înregistrată cauza penală privind moartea suspectă a victimei M. M-V sub aspectul infracţiunii de ucidere din culpă, prev. de art.192 al.1 C.pen. Lucrătorii de poliţie sesizaţi au dispus prin ordonanţă, efectuare necropsiei, solicitând S.J.M.L. Arad să comunice cauza morţii victimei.
Din constatările preliminare emise de S.J.M.L.Arad nr. 184/A3/19.07.2023, respectiv nr.184/A3/28.07.2023 rezultă că moartea victimei a fost violentă, ea s-a datorat unei intoxicații acute cu substanță neidentificată, însă s-au constatat și existența mai multor leziuni traumatice externe, care au putut fi produse prin lovire cu și de corpuri dure/planuri dure, leziuni traumatice care necesită 7 – 9 (șapte – nouă) zile de îngrijiri medicale.