Acasă Eveniment Polițist local dintr-un oraș din Banat, infectat cu coronavirus! Alți cinci colegi...

Polițist local dintr-un oraș din Banat, infectat cu coronavirus! Alți cinci colegi ai săi au fost plasați în izolare

12921
DISTRIBUIȚI

Unul dintre angajații Direcției Poliția Locală Reșița a fost depistat pozitiv în urma testării pentru COVID-19. Bărbatul este internat în spital, în timp ce alți cinci colegi au fost plasați în izolare.

Totul a început cu ceea ce părea a fi o ușoară răceală. O tuse seacă l-a trimis pe bărbat la medicul de familie, care de urgență l-a îndrumat spre spital. În urma testării, rezultatul a fost pozitiv, polițistul local fiind internat pe secția de Boli Infecțioase din data de 15 aprilie. Starea sa este în continuare bună.

În urma anchetei epidemiologice desfășurate de Direcția de Sănătate Publică din Caraș-Severin, s-a stabilit că alți 5 colegi de birou ai bărbatului plus 3 membri din familie trebuie să rămână în izolare la domiciliu. Aceștia vor fi testați pentru coronavirus numai dacă vor prezenta simptome specifice.

Polițistul local infectat nu făcea parte din echipajele de patrulare, așa că nu a intrat în contact cu publicul în timpul serviciului.

Sursa: expressdebanat.ro

Comentarii

comentarii